decembrie 3, 2022

Spitalul Județean: Dispozitive și aparatură medicală de peste 70 de mii de lei primite donație

foto cu caracter informativ

Secțiile ORL, Cardiologie, Unitatea de Primiri Urgențe, Nefrologie și ATI sunt dotate cu noi aparaturi și dispozitive medicale grație unei sponsorizări de 72 de mii de lei. Fondurile au fost donate prin Asociația pentru Reabilitarea și Modernizarea Spitalului Județean de Urgență Zalău (ARMS) de către firma WestColmpex, în cursul acestei luni.

”Echipa Spitalului Județean de Urgență Zalău își dorește un spital funcţional, cu standarde, etică și aparatură corespunzătoare ţărilor europene. Avem personal medical profesionist, alături de care stabilim priorităţile şi direcţiile de acţiune încât să îmbunătăţim continuu calitatea actului medical, iar pacientii să beneficieze întotdeauna de cele mai bune îngrijiri medicale. Asigurarea tratamentului şi îngrijirii pacienților noștri, indiferent de situație, este o constantă a unității sanitare. Prin achizițiile de aparatură medicală și dotări cât mai actuale, ne dorim să progresăm și să oferim pacienților cele mai calitative servicii medicale. De multe ori, comunitatea vine în sprijin prin donații finaciare și materiale exact în momentele în care avem sau am avut cea mai mare nevoie de ajutor. Parteneriatul cu WestColmpex a însemnat de această dată un real suport în completarea necesarului de apartură medicală. Deschiderea companiei pentru a sprijini sistemul medical ne bucură enorm, Asociația pentru Reabilitarea și Modernizarea Spitalului Județean de Urgență Zalău (ARMS) comunicând nevoile actuale ale secțiilor în privința dotărilor acestora. Mulțumim pentru sprijin companiei WestColmpex. Vă asigurăm că efortul dumneavoastră are un ecou puternic în rândul pacienţilor şi al personalului medical. Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău a simțit că îi sunteți alături în demersul de îmbunătăţi continuu calitatea actului medical”, precizează reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Zalău.

Sponsorizările realizate de compania WestColmpex se vor concretiza în dispozitive și aparatură medicală, cu impact în funcționalitatea serviciului medical oferit pacienților.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *