Spitalele din Sălaj, puse la punct cu bani din PNRR

Aproape 20 de milioane de lei din PNRR urmează a fi investiți pentru modernizarea unităților medicale din Sălaj. Lucrările pentru care se alocă banii trebuie să fie încheiate până la finalul anului viitor.

Potrivit medicului Florian Neaga, deputat PSD, impactul serviciilor medicale oferite în noile condiții asupra sănătății populației va fi semnificativ.

Pentru extinderea si dotarea ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău au fost alocați 10,12 milioane de lei, fără TVA, iar pentru dotarea ambulatoriului de specialitate integrat al Spitalului Orășenesc Jibou Dr. Traian Herta s-au alocat prin PNRR 9,73 de milioane de lei, iar administrația din Jibou va avea și o contribuție proprie de aproape 3,3 milioane de lei, sume fără TVA.

“În programul de investiții sunt cuprinse 69 de ambulatorii care au obținut finanțare prin PNRR, în unele cazuri completată cu contribuții din partea autorităților locale. Dacă inițial a fost prevăzut un buget de investiții prin PNRR de 400 de milioane de lei, pentru 30 de ambulatorii, s-a reușit suplimentarea până la 686 de milioane de lei, plus contribuțiile locale în valoare de 121 de milioane de lei, pentru un total de 807 milioane de lei (fără TVA). Bani de care vor beneficia 69 de ambulatorii care s-au calificat pentru finanțare din 142 de cereri depuse.

Dotările în ambulatorii cu echipamente cu tehnologie nouă, care permit investigații complexe și precise, pentru un diagnostic corect și un tratament eficient, fie la domiciliu fie prin spitalizări de zi, fac serviciile medicale performante mai accesibile populației, degrevează spitalele, reduc costuri, iar sume importante pot fi folosite altfel, cu mai mare eficiență.

Lucrările pentru ambulatoriile finanțate vor trebui încheiate până la finalul anului viitor, ceea ce înseamnă că ambulatoriul Spitalului Județean va fi extins și va primi echipamente mai multe și mai performante, iar ambulatoriul din Jibou va fi echipat la un cu totul alt nivel decât până acum”, spune deputatul Florian Neaga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *