Spațiul Privat Virtual, metoda obligatorie de comunicare cu ANAF

Spațiul Privat Virtual este modalitatea obligatorie de comunicare securizată cu ANAF, reamintește instituția. Prin O.G. nr. 11/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și reglementarea unor măsuri fiscale, a fost introdusă, începând cu data de 1 martie 2022, obligativitatea transmiterii la organul fiscal central a cererilor, înscrisurilor sau a altor documente prin intermediul Spațiului Privat Virtual. Această obligativitate revine persoanelor juridice, asocierilor și altor entități fără personalitate juridică, persoanelor fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent ca persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale.

În situația în care contribuabilii/plătitorii nu își îndeplinesc obligația comunicării prin intermediul SPV a cererilor, înscrisurilor sau oricăror altor documente, iar acestea sunt depuse la organul fiscal central în format letric sau transmise prin email sau prin intermediul formularului de contact fără a fi logat în SPV, nu vor fi luate în considerare, urmând ca Fiscul să notifice contribuabilii/plătitorii cu privire la obligativitatea comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță.

“Recomandăm contribuabililor să întreprindă demersurile necesare pentru înregistrarea în Spațiul Privat Virtual pentru a evita eventualele efecte negative care pot apărea în situația în care un document trebuie depus într-un anumit termen, iar acest lucru se realizează fizic și nu prin intermediul Spațiului Privat Virtual, cum ar fi: pierderea dreptului de a beneficia de o facilitate fiscală, aplicarea unor amenzi, etc. Avantajele pe care le oferă Spațiul Privat Virtual sunt: serviciu gratuit, disponibil 24h/24h, 7 zile/7 zile, prin intermediul căruia contribuabilii pot depune declarații, cereri, pot solicita documente sau pot verifica situația fiscală proprie (datorii, contribuții plătite de angajator etc), se pot efectua plăți în mod securizat. Prin transmiterea documentelor prin mediul electronic sunt economisite atât resursele contribuabililor, cât și cele ale administrației fiscale”, transmite Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj.

În prezent, în întreaga țară, peste 2,2 milioane de utilizatori beneficiază de avantajele oferite de SPV, dintre care 1,2 milioane sunt persoane fizice și aproximativ un milion de utilizatori sunt persoane juridice.

Informații privind înrolarea în Spațiul Privat Virtual se pot obține accesând portalul ANAF, la secțiunea ”Servicii Online”, vizionând materialele informative publicate pe www.youtube.com (pentru persoane juridice, pe baza certificatelor digitale – https://www.youtube.com/watch?v=SHXWtBP4jf4&t=3s și pentru persoane fizice, cu nume de utilizator și parolă – https://www.youtube.com/watch?v=XFQ9KJrI5v0 ) sau telefonic, apelând Call Center-ul ANAF la nr. 031.403.91.60.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.