Se apropie Pastele. Se apropie vremea cand noi romanii, ne reamintim neintrebati ca suntem crestini. Vine deci acea noapte cand mergem si noi la Biserica – una dintre cele doua participari conform expresiei „din an in Paste”. Vine vremea cand preotimea ortodoxa poate privi cu mandrie in batatura bisericii: „iata, nouazeci la suta dintre romani sunt ortodocsi”. Unii dintre noi ne pregatim temeinic de aceasta sarbatoare: postim. Unii cateva zile, altii cateva saptamani. Unii total, altii cum pot. Mai toti laudandu-ne pentru marele sacrificiu pe care il facem, de marea jertfa adusa pe altarul religiei strabune. Desigur, nu postim de la ganduri necurate, de la dusmanii si pizme, de la barfe si rautati, la adresa fratilor nostri crestini – romani sau nu. Mai curvim putin cu gandul, daca soarta nu ne da prilej sa o facem si trupeste, mai „pohtind” la binele altuia, mai ne fudulim in fata altora. Bine ca taiem din carnuri. Asta face bine si la sanatate. Devenim vegetarieni pentru o vreme si ne laudam ca ne luptam cu cel spurcat. Si eventual ducand cu bine la victoria finala aceasta lupta cu noi insine ne prezentam preotului pentru a ne spovedi. Apropo da asta, sa va spun de ce de la cununie nu m-am mai spovedit. A venit de la spovedanie intr-o zi de Vinerea Mare, fetita unei vecine , copila de vreo 4-5 ani si a intrebat-o pe mama sa „Ce este aceea preacurvie?” Dar sa revenim, popii au experienta acum si stiu ce sa intrebe. Cel putin unii dintre ei. S-a cam dus vremea cand te intrebau cate in luna si-n stele, conform chestio-narelor primite de la „baietii cu ochi albastri”. Dar sa nu fim rai. In mod sigur nu am preacurvit, nici nu ne-am inchinat la idoli, nici nu am furat, nici nu am mintit… De fapt e vina popii ca intreaba ce nu trebuie intrebat. Apoi vine Noaptea Invierii, luam Pastele sfintit de acelasi preot la care ne-am spovedit, ciocnim un ou rosu si tragand spre casele noaste ne salutam crestineste: „Hristos a inviat! – Adevarat ca a inviat!”