noiembrie 30, 2022

Solutia documentelor ratacite – tot la Parlament

Cateva mii de salajeni, fosti angajati ai unor intreprinderi de stat, continua sa lupte in zadar pentru a-si obtine drepturile de pensionare. Motivul? Arhivele cu statele de plata sunt asemenea soldatilor lui Vlad Tepes, adica se gasesc “pretutindeni si nicaieri” si, in momentul de fata, fostii angajati nu pot primi adeverinte care sa ateste perioada in care au lucrat in respectivele intreprinderi deoarece singura institutie care poate elibera aceste acte este filiala judeteana a Arhivelor Nationale, iar documentele sunt depozitate in diferite locuri.
Prefectul judetului, Ionel Ciunt, deputatii si senatorii salajeni, directorul Casei de Pensii, Filonas Chis, si cel al Arhivelor Salaj, Danut Pop, precum si directoarea Directie de Munca si Protectie Sociala, Matolcsi Elisabeta, au incercat, vineri, 27 martie, in cadrul unei intalniri, sa gaseasca o solutie pentru aceasta situatie care treneaza, din pacate, de ani buni.
Participantii la aceasta discutie au facut si doua propuneri relevante care ar putea pune capat acestei probleme. Ilie Gorgan, liderul Sindicatului Liber a Pensionarilor Salaj, sustinut si de deputatul Iuliu Nosa, a propus intrunirea unei comisii formate din reprezentantii mai multor institutii abilitate in domeniu care, sub supervizarea Arhivelor Nationale, sa elibereze documentele. In replica, Danut Pop, a declarat ca aceasta masura nu ar fi legala.
A doua solutie se intrevede tocmai de la Bucuresti. Astfel, potrivit celor spuse de deputatul Seres Denes, Legea Arhivelor Nationale se afla in dezbatere la Comisia de Cultura a Camerei Deputatilor si urmeaza ca in maximum doua saptamani sa fie supusa spre aprobare in plen. Proiectul de act legislativ (care a trecut deja de Senat) stipuleaza ca tonele de documente vor putea trece in custodia unor firme particulare, autorizate de Arhivele Nationale, care vor putea elibera fostilor angajati adeverintele solicitate. Aprobarea acestei legi este, conform afirmatiilor lui Danut Pop, cea mai buna solutie, in conditiile in care, sediul Arhivelor din Salaj este total necorespunzator pentru depozitarea documentelor, iar institutia s-ar confrunta si cu un deficit de personal.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *