Societatea Consiliului Județean primește fonduri pentru modernizare

1
153

Capitalul social al societății Pază Obiective şi Intervenţie SRL din subordinea Consiliului Județean Sălaj va fi majorat începând din luna mai cu suma de 500 de mii de lei, potrivit unui proiect de hotărâre inițiat de Dinu Iancu Sălăjanu, președintele administrației județene, la solicitarea conducerii societății. Consilierii județeni își vor exprima votul asupra proiectului în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean de miercuri, 28 aprilie. Potrivit expunerii de motive a inițiatorului, societatea ”Pază Obiective şi Protecţie S.R.L. are nevoie de acești bani pentru dotarea cu echipamente necesare realizării serviciilor de administrare a drumurilor județene, asigurându-se astfel planul de investiții propus pentru anul în curs.

Suma direcționată pentru majorarea de capital provine din virarea în contul Consiliului Județean a 50 la sută din profitul realizat de aceeași societate pe anul 2020, regăsită și în prima rectificare bugetară din acest an care se supune la vot tot în ședința de miercuri.

”SC Pază Obiective şi Intervenţie SRL solicită, prin adresa nr. 505 din 6 aprilie 2021, aprobarea majorării capitalului social cu suma de 500.000 lei, ca urmare a virării cotei de 50% din profitul realizat pe anul 2020, sumă necesară pentru realizarea investiţiilor propuse pe anul 2021. Precizăm că suma propusă pentru majorarea capitalului social asigură fondurile pentru realizarea dotării cu echipamentele necesare realizării serviciilor delegate de administrare a drumurilor judeţene. Potrivit art. 19 din actul constitutiv al societăţii, capitalul social poate fi majorat prin decizia asociatului unic şi cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la constituirea societăţilor comerciale cu răspundere limitată”, arată inițiatorul proiectului de hotărâre.

”Upgrade” la Pază Obiective şi Intervenţie

Conducerea societății din subordinea Consiliului Județean Sălaj a fost schimbată la începutul acestui an, funcția deținută de Adrian Budușan fiind deținută acum de fostul administrator al județului și fost primar al Comunei Crasna, Pop Emeric. A fost înființat și un post de director adjunct în cadrul societății, funcție care i-a fost atribuită liberalului Marian Crișan. După preluarea atribuțiilor funcțiilor, noii șefi și-au propus să mențină societatea profitabilă, astfel că au nevoie să facă și noi investiții pentru ca serviciile oferite clienților să fie de calitate.

Pe lângă obiectul principal de activitate – paza și protecția bunurilor – pentru care societatea are numeroase contracte încheiate cu instituții și societăți comerciale de pe raza județului Sălaj, Pază Obiective şi Intervenţie are un compartiment de întreținere drumuri județene care prestează, la solicitarea Consiliului Județean, lucrări de toaletizare a drumurilor județene, marcaje rutiere longitudinale și transversale, montează indicatoare rutiere, parapeți metalici, borne kilometrice, grilaje și presemnalizări în zonele periculoase, decolmatează șanțurile. Toate aceste lucrări se fac cu utilaje speciale, iar acum vor să se upgradeze. Mai exact, vor să achiziționeze un transportor de echipamente (unimog), un tractor, un cilindru compactor, o autobasculantă și un grader. Practic, profitul societății va fi reinvestit pentru noi dotări, astfel încât drumurile județene să fie întreținute ca la carte.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.