Sălajul face parte din programul de protejare şi conservare a naturii. Aurica Grec, directorul executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Sălaj, ne-a declarat că in judeţul nostru sunt 15 arii naturale de interes naţional şi trei arii naturale de interes european incluse in reţeaua Natura 2000. La finele anului 2010, au fost identificate alte trei zone naturale propuse pentru a fi incluse in reţeaua ecologică europeană natura 2000. Este vorba despre Muntele Şes care se intinde in judeţul nostru in comunele Plopiş, Halmăşd, Sig şi Valcăul de Jos, cinci habitaturi de păduri din comuna Lozna şi zonele invecinate, precum şi Cursul Mijlociu al Someşului datorită existenţei unor populaţii de păsări de valoare deosebită pentru fauna Europei. Mai mult decat atat, primării care gestionează astfel de arii pot depune proiecte pentru obţinerea de fonduri europene pentru. Grec invită autorităţile interesate să preia custodia ariilor naturale protejate, in special primăriile pe raza cărora se intind acestea. „Odată devenit custode, şansele pentru obţinerea de finanţări europene pentru gestiunea acestor arii este mult mai mare”, a precizat directorul APM.