Sindicatul Europol, atac la ministrul Predoiu: ”Nu putem să nu observăm indulgența cu privire la Academia de Poliție”

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, este acuzat de Sindicatul Europol că nu a luat măsuri împotriva celor responsabili de condițiile improprii de cazare, masă și studii din Academia de Poliție, mai ales că ancheta realizată de Corpul de control după ce 150 de studenți au ajuns la spital cu toxiinfecții alimentare, la finele lunii noiembrie, a confirmat neregulile date publicității de Sindicat.

Reprezentanții polițiștilor spun că ministrul a fost și este prea indulgent pentru că nu a demis pe nimeni dintre cei responsabili de toate neregulile existente.

”Având în vedere consecințele semnificative, cu un impact deosebit asupra sănătății celor 150 de studenți, dar și asupra imaginii instituționale, în cazul de față nu a încetat vreo împuternicire sau vreo desemnare din rândul celor vinovați de ceea ce s-a întâmplat. Chiar dacă ni se comunică faptul că față de 4 ofițeri cu funcție de conducere s-a declanșat cercetarea prealabilă, faptul că aceștia încă exercită atribuții manageriale, ne determină să fim rezervați cu privire la existența unei intenții reale de tragere la răspundere a vinovaților”, arată Sindicatul Europol într-un comunicat publicat recent pe site-ul propriu.

În plus, nemulțumirile sindicaliștilor sunt legate și de faptul că au fost acuzați că prejudiciază imaginea instituției publicând imagini cu realitatea din cadrul intituției de învățământ care pregătește generațiile viitoare de polițiști.

”Recunoașteți șablonul folosit inițial de instituțiile din MAI, atunci când sesizăm nereguli, încălcări sau orice alte situații care scot la iveală incompetența? Reacțiile sunt îndreptate de fiecare dată ori cu scopul de a bagateliza/minimaliza, ori cu scopul reprezentanților instituției de a se victimiza susținând că suntem <tendențioși>, că <dezinformăm> sau că <prejudiciem imaginea instituției> prin promovarea în mass-media a diferitelor probleme. Așa se întâmplă și în cazul celor 150 de studenți ai Academiei de Poliție care au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce în luna noiembrie a fost declanșat un focar de toxiinfecție alimentară. Mai jos aveți un pasaj din comunicatul Academiei de Poliție din 20-11-2023, după primele zile ale incidentului, în care eram criticați pentru postările publicate, acțiunile noastre fiind considerate <tendențioase>.

Iată că după 2 săptămâni de postări, în care am arătat  în fiecare zi care sunt condițiile în care se desfășoară procesul educațional, dar și condițiile precare în care angajații, cadrele didactice erau nevoite să își realizeze sarcinile și atribuțiile, avem și comunicatul oficial al MAI cu privire la ceea ce au constatat ofițerii Corpului de control al ministrului.

Spații insalubre, nereguli cu privire la activitatea din blocul alimentar, folosirea cantinei în scopul organizării de cursuri, chiar cu riscul de a contamina suprafețele și produsele alimentare, dar și realizarea de lucrări de reparații concomitent cu pregătirea mâncării, sunt doar câteva dintre deficiențele care au putut provoca focarul de toxiinfecție alimentară. Nici până în acest moment, la mai bine de o lună de la primul incident nu au fost făcute publice rezultatele probelor prelevate. Acest lucru ne determină să credem că a existat o tendință vădită de mușamalizare a situației create și de transfer al întregii răspunderi în cârca studenților care au fost acuzați că nu se spală pe mâini, că vin cu mâncare stricată de acasă sau că și-au pus singuri larve în mâncare. Rezultatul controlului este un semn sănătos, chiar dacă a întârziat foarte mult, și chiar dacă din cuprinsul comunicatului rezultă că verificările s-au realizat doar cu privire la focarul de toxiinfecție alimentară, nu și cu privire la modul haotic în care sunt realizate lucrările de reparație, unde avem în continuare mari semne de întrebare referitoare la calitatea lucrărilor și la milioanele de lei decontate până acum din fonduri europene. Le mulțumim pe această cale tuturor studenților și părinților care au avut încredere în acțiunile Sindicatului EuropolNe exprimăm deschiderea pentru un dialog onest și către noul comandant împuternicit și sperăm să nu tolereze haosul promovat în ultimii ani de împuterniciții și desemnații în funcții din vârful Academiei de Poliție. Totodată ne oferim sprijinul pentru a veni cu soluții în așa fel încât studenții să fie implicați în deciziile conducerii Academiei, pe chestiuni care îi afectează în mod direct. Viitorul ne aparține!”, spun reprezentanții Europol.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *