noiembrie 26, 2022

Silviu Mureşan vrea să devină vicepreşedintele Federaţiei Romane de Box!

Directorul executiv de la CSM Zalău, va participa astăzi, chiar de ziua lui, la alegerile pentru conducerea FRB


După o lungă perioadă în care boxul s-a aflat în declin din cauza problemelor financiare, anul acesta se va alege o nouă conducere a Federaţiei. Aceasta, după ce, la sfârşitul anului trecut, Leonard Doroftei şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte pe care a deţinut-o în ultimii trei ani. Totodată, conturile, dar şi finanţările de la Ministerul Tineretului şi Sportului au fost blocate. Totuşi, au fost hotărâte noi alegeri, în speranţa rezolvării problemelor. Din 2010, Silviu Mureşan – directorul executiv de la CSM Zalău – este membru al biroului federal, dar şi acesta şi-a dat demisia anul trecut, împreună cu ceilalţi oficiali ai Federaţiei, din cauza dificultăţilor întâmpinate de forul de la Bucureşti. La alegerile din acest an, ce vor avea loc la mijlocul lunii ianuarie, zălăuanul a decis să-şi depună candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte! „Am făcut echipă cu cei care cred că pot aduce boxul pe linia de putire. În ultimul timp, au fost multe probleme financiare, iar din această cauză nu s-a putut participa la multe competiţii. Scopul meu este acela de a schimba ceva în bine, pentru ca Federaţia Română de Box să poată funcţiona normal. stop_coloana Dacă voi fi ales vicepreşedinte, acest lucru nu va afecta cu nimic atribuţiile pe care le am în funcţia de director al Clubului Sportiv Municipal Zalău şi totul se va desfăşura la fel ca şi până acum”, ne-a declarat Silviu Mureşan.Adunarea Generală extraordinară de la Federaţie, în care vor avea loc alegerile, este programată pentru data de astăzi, 14 ianuarie, ora 11,00, la Hotel ”Sport” din cadrul Complexului Sportiv Naţional ”Lia Manoliu” Bucureşti.Să spunem că directorul CSM Zalău este arbitru de box de 17 ani. Mai întâi a fost stagiar, în anul 2003 a devenit arbitru european, iar din 2008 este arbitru internaţional. Ultima competiţie importantă la care a participat Silviu Mureşan este Campionatul European de Box pentru Tineret, desfăşurat în luna noiembrie a anului trecut, în Polonia.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *