Silvia Bodea Sălăjan – „Libertatea din colivie”

0
172

”Libertatea din colivie” este noua carte ce poartă semnătura scriitoarei sălăjene Silvia Bodea Sălăjan, volum ce cuprinde scurte povestiri și eseuri despre condiția umană (în vremurile tulburi de ieri și de azi).

Silvia Bodea Sălăjan s-a născut în localitatea Răstolţu Deşert, comuna Agrij, judeţul Sălaj. Este autoarea volumelor de versuri: În căutarea Graalului (Ed. Silvania, Zalău, 2002); Talanţi risipiţi (Ed. Silvania, Zalău, 2006); Chivot jefuit (Ed. Silvania, Zalău, 2008); Suburbiile şarpelui (Ed. Palimpsest, Bucureşti, 2011); Primejdia tăcerii (Ed. Palimpsest, Bucureşti, 2013); Pelerin la poarta cerului (Ed. Caiete Silvane, Zalău, 2014); Limita umbrei (Ed. Palimpsest, Bucureşti, 2016); Serbările luminii (Ed. Caiete Silvane, Zalău, 2018); alte volume publicate: Poveşti din lumea lui Tudor (Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2009); Satul Răstolţu-Deşert – metafora unei iubiri. Monografie (Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2009); Tudor şi Tania în lumea poveştilor (Ed. Caiete Silvane, Zalău, 2016); Sechestraţi de Corona, proză scurtă (Ed. Limes, 2020); Singurătatea celor învinşi, roman (Ed. Caiete Silvane, 2021).

În prezent este membru al Asociaţiei Scriitorilor din Judeţul Sălaj, membru al Uniunii Scriitorilor de Limba Română – Chişinău, membru al Asociaţiei „Cartea – izvor de cultură” şi colaborator al revistei asociaţiei; colaborator al revistei „Almăjul” (Bozovici, Caraş-Severin); colaborator al revistei „Logos şi Agape” (Chişinău); cetăţean de onoare al comunei Agrij.

Silvia Bodea Sălăjan este inclusă și în dicţionarul Oameni de seamă ai Sălajului (Zalău, 2004), în antologia Poeţi sălăjeni (Ed. Silvania, Zalău, 2007), precum și în antologiile apărute sub egida Asociației Scritorilor din Județul Sălaj la Editura „Caiete Silvane” (2020-2021).

Noul volum al Silviei Bodea Sălăjan a apărut la Editura „Caiete Silvane”, cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj și al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, în colecția „Scriitori sălăjeni”. Ilustrația copertei îi aparține unui alt artist sălăjean apreciat, dramaturgul și pictorul Flavius Lucăcel.

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.