Silcotub a cumparat cu 260 de euro pe tona otelul din vagoanele vandute la Calarasi cu 120 de euro pe tona

0
38

Procurorii DIICOT au cerut 19 mandate de arestare în dosarul în care ancheteaza cum a fost pagubita CFR Marfa cu 6 milioane de euro, dupa ce au retinut 21 de persoane. Patru dintre inculpati au fost arestati preventiv pentru 30 de zile. Mihut Constantin Craciun si Pavel Barculet, fosti directori generali ai CFR Marfa, au fost printre cei arestati preventiv pentru 30 de zile. Decizia Tribunalului Timis a fost anuntata în plina noapte, la ora 3.00. Alte sase persoane au fost trimise in arest la domiciliu, iar restul vor fi cercetate în libertate, sub control judiciar. Decizia nu este definitiva si poate fi contestata la Curtea de Apel Timisoara, scrie Digi24.
Anchetatorii iI acuza pe cei vizati ca au prejudiciat CFR Marfa cu peste 6 milioane de euro, dupa ce ar fi vândut 2.450 de vagoane din otel la preturi de fier vechi, cu 80 la suta mai mici.
Potrivit rechizitoriului DIICOT trimis instantei, se pregatea vânzarea unui nou lot de vagoane. Cumparatorul ar fi fost acelasi, firma Remat Calarasi. Procurorii spun si ca angajatii companiei de stat ar fi fost concediati daca refuzau sa intre în comisiile care faceau casarea vagoanelor, adica le declarau fier vechi.
Digi24 relateaza ca Remat Calarasi a cumparat cu 120 de euro pe tona otel greu rezultat din dezmembrarea vagoanelor CFR Marfa si apoi a revândut otelul catre compania Silcotub cu 260 de euro pe tona. Informatia apare în referatul procurorilor cu propunerea de arestare preventiva a celor 19 fosti angajati ai CFR Marfa implicati stop_coloana în dosarul vagoanelor subevaluate vândute la fier vechi.
„Rezulta cu evidenta ca principala categorie de deseuri metalice vizata de ansamblul infractional a fost otelul. Acesta are un pret mediu de tranzactionare de 218,90 euro pe tona. Or, prin manopera frauduloasa a disimularii cantitatilor de otel rezultat din casari, sub forma fierului vechi, membrii gruparii au urmarit cu evidenta însusirea diferentei de pret dintre suma platita de SC Remat SA Calarasi catre CFR Marfa (120 euro pe tona de fier vechi) si pretul cu care Remat Calarasi a vândut mai departe otelul”, se arata în referat.
La dosar exista o serie de convorbiri telefonice dintre administratorul Remat Calaras, Tawil Abbas, si reprezentantul principalului client al societatii Silcotub Zalau.
„Se constata astfel ca otelul este produsul cel mai puternic negociat între parti, caz în care Remat Calarasi ajunge sa vânda otelul catre Silcotub Zalau cu pretul de 260 euro pe tona (deci peste pretul mediu pe piata). Aspectele rezultate din interceptarile convorbirilor telefonice se coroboreaza cu mentiunile facturilor încheiate între Remat Calarasi si Silcotub SA”, sustin procurorii, potrivit Digi24.

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.