Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din localitatea Sântă Măria, comuna Sânmihaiu Almașului, și-a pierdut viața, miercuri seara, după ce a traversat prin loc nepermis și a fost acroșat de o mașină.

Conducătorul auto, în vârstă de 22 de ani, din Zalău, a fost testat cu etilotestul iar rezultatul a fost negativ.

Accidentul a avut loc pe DN 1F, la ieșire din Sâncraiu Almașului, în jurul orei 18.15.

Potrivit IPJ Sălaj, pietonul a decedat pe loc, în urma multiplelor leziuni suferite.

Din cercetări a reieșit că acesta ar fi traversat carosabilul, prin loc nemarcat, neiluminat și fără să se asigure corespunzător.