Serviciile pentru someri, imbunatatite cu bani europeni

Sprijin pentru micii mestesugari
Noi proiecte finantate prin Fondul Social European au fost lansate de catre Ministerul Muncii saptamana aceasta. Potrivit declaratiilor facute, ieri, de Romeo Sarca, directorul coordonator al Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca, in cadrul unei conferinte de presa, acestea vin in sprijinul persoanelor din mediul rural, dar si al somerilor. “Prin primul proiect, SCOR «Sanse pentru comunitatea rurala», vor fi sustinute persoanele din mediul rural, care vor sa demareze mici afaceri independente si au nevoie, pentru asta, sa-si dezvolte competentele si abilitatile antreprenoriale”, a precizat Sarca. Sunt luati in vedere micii mestesugari de artizanat, olarit, prelucrarea lemnului, realizarea de tesaturi, articole de fierarie, impletituri din panuse sau nuiele. Pentru inceput vor fi identificate aceste persoane care practica o meserie traditionala si care sunt dispuse sa intre in program. In acest sens vor fi infiintate 15 centre judetene (unul la doua judete pe regiune de dezvoltare) care sa acorde sprijin si consultanta micilor mestesugari. Dupa inscrierea in program, ANOFM le asigura cursuri pentru dezvoltarea unor competente suplimentare, mai exact pentru deprinderea unor cunostinte minime de operare pe calculator, care le va permite, ulterior, sa-si selecteze de pe internet potentialii cumparatori pentru produsele lor. Apoi vor fi organizate cursuri de antreprenoriat, pentru invatarea unor notiuni de contabilitate primara, de promovare a produselor, etc. Dupa terminarea cursului de antreprenoriat, cele mai bune idei de afaceri vor fi premiate, iar mestesugarii castigatori vor fi sprijiniti financiar ca sa-si deschida o afacere pe cont propriu.
Accesul somerilor la informatii, mai usor
Al doilea proiect, PROSELF, se refera la “Promovarea serviciilor de tip self-service (autoservire)” si este destinat somerilor. Sistemul de furnizare a serviciilor publice de ocupare va fi modernizat si flexibilizat prin infiintarea a 47 de centre self-service in agentiile judetene. Se va amenaja o sala in cadrul agentiei judetene, care va servi drept centru de tip self-service (autoservire) pentru someri. Romeo Sarca a precizat ca somerii vor afla toate informatiile privind locurile de munca vacante in tara si in strainatate, cursurile de formare profesionala, subventii, consiliere, etc. Accesul somerilor la aceste informatii va fi mult usurat, nu va mai fi nevoie sa bata drumul de la un birou la altul. Se vor putea informa singuri de pe calculatoare, iar datele vor fi actualizate tot timpul.
AJOFM Salaj, mai deschisa catre cetateni
Directorul agentiei judetene a anuntat, in conferinta de presa, ca programul de lucru cu somerii a fost modificat, recent,astfel incat sa fie in beneficiul acestora. Persoanele care vin sa-si depuna dosarul pentru somaj nu vor mai fi nevoite sa stea la rand ore intregi pana se introduc informatiile in baza de date. Se vor prezenta la agentie de doua ori pentru cate cinci minute. Dosarele vor fi preluate de luni pana joi intre orele 8-14, verificate pe loc daca sunt complete, iar solicitantii vor fi chemati in zilele de marti sau joi pentru a-si primi carnetul de somer si a semna dosarul. De asemenea, declaratiile de la angajatori se vor prelua in zilele de luni, joi si vineri intre orele 8-10.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *