septembrie 29, 2023

Senatorul Pop s-a supărat pe taxa auto

0

Pintr-o declaraţie politică susţinută ieri in plenul Senatului, pesedistul Gheorghe Pop critică decizia Guvernului de a impune o „taxă de inmatriculare imaginară şi, ca să nu mai existe carcoteli europene legate de discriminare, s-a grăbit să extindă noul bir şi pentru maşinile importate şi deja inmatriculate pană in anul 2007”. Cu toate că membrii Comisiei Europene s-au pronunţat in cursul săptămanii trecute cu privire la ilegalitatea taxei auto de primă inmatriculare pentru maşinile second-hand importate in Romania, acuzand faptul că se comite o discri-minare. De altfel, incă de la inceput, Uniunea Europeană a semnalat Guvernul Romaniei că nu se res-pectă clauzele prevăzute in tratatul de aderare şi a ameninţat cu acţiune in faţa Curţii Europene de Justiţie. „Deşi soluţia justă, atat faţă de populaţie cat şi faţă de angajamentele noastre cu UE, ar fi fost renunţarea la taxă, in cazul de faţă nu este vorba despre altceva decat de un furt pe faţă din buzunarul poporului”, a completat senatorul Pop, care spune că „după o astfel de lovitură, piaţa de maşini second – hand va fi paralizată complet dacă ţinem cont că pentru o maşină cu nivel de poluare Euro 4, care poate costa intre 2.500 – 4.000 de Euro, cumpărătorul ar mai fi jecmănit de incă aproape 600 de Euro”. In ce priveşte motoarele Euro 3, taxa poate ajunge şi la 1.800 de Euro, in condiţiile in care o astfel de maşină se vinde cu maxim 3.000 de Euro.
In final, senatorul Gheorghe Pop se intreabă „cat de departe işi propune Guvernul să meargă cu această suprataxare fără precedent, avand in vedere că romanul a ajuns deja să muncească cinci luni pe an pentru a achita impozite şi taxe pentru stat”.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: [email protected]

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut