Șeful ANAF, Lucian Heiuș, și-a dat demisia din funcție. Anunțul a fost făcut chiar de el, pe pagina sa de Facebook, luni seara. Heiuș nu a spus însă, concret, care este motivul plecării sale de la șefia Fiscului.

„Mi-am înaintat astăzi (luni, 29 mai, n.red.) demisia din funcția de președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. A fost o onoare pentru mine să conduc această instituție și le mulțumesc colegilor mei pentru profesionalismul și implicarea de care au dat dovadă în acest an.

Totodată, sunt mulțumit de faptul că, în acest mandat, ANAF a reușit să atingă cu succes toate jaloanele stabilite prin PNRR și toate obiectivele asumate prin programul de guvernare, cu onestitate, responsabilitate și respect față de contribuabili”, a scris Lucian Heiuș.

Acesta a făcut și un bilanț al activității sale la conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

„În 2022, am reușit să colectăm la buget 353,3 miliarde lei, cu 58 miliarde mai mult față de anul precedent, și să rambursăm TVA în valoare de 27,99 miliarde lei, față de anul anterior când s-au rambursat doar 24,34 miliarde Lei.

În primele cinci luni din 2023, s-a rambursat TVA în valoare de 11.451 milioane lei, și s-au încasat 148,02 miliarde lei, cu 9,4 miliarde lei mai mult decât în perioada similară a anului precedent. Iar față de programul comunicat de Ministerul Finanțelor, se înregistrează un minus de 8,9 miliarde lei, din care 8,5 miliarde lei sume necolectate de către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

În plus, în luna aprilie 2023 am trimis 780 de notificări către persoane fizice care nu-și pot justifica veniturile.

Totodată, în acest mandat, au fost efectuate 50.979 verificări la contribuabili persoane juridice şi fizice în urma cărora s-au stabilit sume suplimentare în valoare totală 3.688,5 milioane lei. Au fost efectuate 25.274 verificări documentare la contribuabili persoane juridice şi fizice, în urma cărora au fost stabilite sume suplimentare în valoare totală de 554,2 milioane lei.

În aceeași perioadă, colegii mei de la direcția antifraudă fiscală au cuantificat/estimat implicaţii fiscale – reprezentând TVA, impozite, contribuţii sociale şi de sănătate, alte creanţe – în sumă totală de 2.471,1 milioane lei și au înaintat organelor de urmărire penală 289 acte de sesizare, pentru prejudicii în sumă totală de 621,8 milioane lei. În plus, în urma activităţii de verificare documentară au fost emise decizii de impunere, pentru 1.904 entităţi, valoarea obligaţiilor stabilite însumând 604,9 milioane lei”, a detaliat fostul șef al ANAF.

Lucian Heiuș spune că, în perioada în care s-a aflat în această funcție, au fost abordate în premieră unele zone de evaziune fiscală.

„Nu în ultimul rând, sunt mândru că, în mandatul meu, administrația fiscală a deschis căi de acțiune către zone de evaziune care n-au mai fost abordate până acum.

Regret că nu pot duce până la capăt procesul de modernizare al ANAF și proiectele începute acum și sper ca viitorul președinte să continue proiectele de digitalizare ale instituției”, și-a încheiat mesajul Lucian Heiuș.