octombrie 7, 2022

Sefii din procuratura Salajului fac dezvaluiri socante despre rasturnarea valorilor in societate

Parchetul de pe langa Tribunalul Salaj si-a prezentat ieri, marti 29 ianuarie, Raportul de activitate pe anul 2018. La conferinta de presa organizata la ora 12.00, au participat noul prim-procuror al PT Salaj, Bogdan Chis, alaturi de noul purtator de cuvant si prim-procuror adjunct al PT Salaj, Crin Bologa (fost prim-procuror la PT Salaj in perioada 2012 – 2018). Pe langa multe date foarte interesante despre activitatea procurorilor salajeni, pe care le vom prezenta in editia de maine, cei doi sefi ai Procuraturii au facut o serie de dezvaluiri si denunturi incendiare.

rn

Alaturi de noul sef al PT Salaj, Bogdan Chis, prim-procurorul adjunct Crin Bologa a facut denunturi socante despre conditiile in care procurorii trebuie sa rezolve cazuri dificile, sub presiunea politicului, cu sprijinul a tot mai putini politisti experimentati si fara instrumente pentru a se putea informa corect.

rn

Se lucreaza sub presiunea denigrarii
procurorilor, in special din partea politicului

rn

"Spre deosebire de alti ani, in ultimii doi ani sau in ultimul an a fost din ce in ce mai greu sa functionam din cauza unor atacuri succesive la adresa Ministerului Public, din cauza rasturnarii unor valori in societate, cel putin din discursul public, din cauza repetarii unor neadevaruri care prin aceasta repetare se tinde a fi considerate adevaruri.
Procurorii au simtit din plin aceste atacuri. Noi, conducerea PT Salaj, am incercat sa-i aparam cat putem, sa-i asiguram ca daca isi fac datoria cu respect fata de drepturile si libertatile cetatenesti, fac un lucru bun, nu un lucru rau. In momentul in care prinzi evazionisti, oameni corupti sau criminali faci un lucru bun nu un lucru rau. Fiecare dintre colegii mei care a hotarat sa se faca procuror si au si reusit acest lucru sa se faca magistrat, s-a facut pentru ca sa faca lucruri bune, nu lucruri rele. Si atunci, valorile acestea trebuie respectate si respectate inclusiv prin masuri de drept penal si prin activitatea si actiunea Ministerului Public", a spus Crin Bologa.

rn

Lipsa oamenilor cu experienta din Politie
se resimte puternic in activitatea procurorilor

rn

Avem un sprijin foarte mare in organele de politie; isi fac datoria tot in slujba cetateanului, dar in ultimii ani am suferit masiv din cauza pensionarilor mari si numeroase din IPJ Salaj. Este foarte greu sa iti plece foarte multi oameni cu experieta, bine pregatiti. Se fac angajari, dar oamenii care se angajeaza nu au experienta si nici nu prea au de unde invata si ne este foarte greu.

rn

Procurorii – lasati fara sprijin informativ,
cu toate ca colaborarea cu alte institutii
inca este reglementata prin lege

rn

"Am pierdut si suportul informativ de la unitatea de informatii a MAI, cat si cea a SRI. In lege – atat in legea lor de organizare, cat si in legile noastre de organizare judiciara -, chiar si dupa modificarea legilor justitiei, cei care detin informatii despre savarsirea unor fapte penale trebuie sa le aduca la cunostinta beneficiarilor. Daca beneficiarul este Guvernul, le primeste Guvernul, daca este vorba de infractiuni, ar trebui sa le primeasca parchetul. Nu cred ca exista undeva in lume vreo unitate de Minister Public, de Parchet, care sa nu aiba suport informativ si sa nu aiba mijloacele tehnice pentru a-si face treaba.
Va asigur ca indiferent de ce se spune, fie de protocoale sau colaborare, toate unitatile la care se face trimitere si-au facut datoria in slujba cetateanului, pentru a identifica elementele din randul societatii care afecteaza siguranta, care afecteaza buna desfasurare si dezvoltarea acestei tari. Nimeni nu a facut lucruri rele pentru a-i face cuiva rau, unor persoane nevinovate.
In Romania s-a inceput sa se vorbeasca mult despre un formalism al colaborarii intre institutii de parca ar fi gresit. Deci, cei care incalca legea se pot asocia, desi legea le interzice si noi trebuie sa-i prindem.
Dar am ajuns sa fie considerat un lucru rau daca institutiile statului colaboreaza pentru a-si face datoria. Va asigur ca in ceea ce priveste PT Salaj, nu s-a incalcat niciodata Codul de procedura penala. Noi, ca institutie, nu am avut niciun protocol cu absolut nimeni, am colaborat doar in baza legii. Legea ne-a permis sa facem anumite interceptari, cu mijloace tehnice cu anumite institutii ale statului. Legea a permis ca aceste institutii sa detina si ne-au prestat serivicii prin asta.
Vreau sa va asigur ca incontinuare procurorii de la PT Salaj ca, in frunte cu domnul prim-procuror, vor face tot posibilul sa reziste absolut tuturor presiunilor. Nimeni nu s-a facut procuror sa savarseasca abuzuri impotriva cetatenilor cinstiti, ci s-au facut procurori simtind o vocatie spre aceasta profesie de a prinde criminali, talhari, evazionisti si de a face bine pe lumea asta", a spus Crin Bologa.

rn

Schimbarile legislative mult prea dese
fragmenteaza activitatea parchetelor

rn

"Avem foarte mari dificultati prin desele schimbari legislative. In fiecare zi primim de la Ministerul Public, verificam in Monitorul Oficial, pentru ca, mai ales in ceea ce priveste legea penala, trebuie sa comparam in permanenta care lege este mai favorabila.
Vedem care modificare legislativa dezincrimineaza fapte si trebuie sa inchidem dosare, se schimba termenul de prescriptie al faptelor, trendul este in scadere, astfel ca trebuie sa inchidem multe dosare din cauza implinirii acestui termen.
Legea de procedura penala este de imediata aplicabilitate, daca astazi am avut o proba prevazuta in CPP si maine nu o mai avem, atunci noi probele respective trebuie sa le inlaturam din dosar. Sau daca se schimba tipul de acte de procedura penala. In permanenta trebuie sa fie o pregatire profesionala a fiecarui procuror individual", mai spune prim-procurorul adjunct Crin Bologa.

rn

Concursurile masluite in administratia
publica nu mai sunt fapte penale

rn

"Vreau sa spun ca am avut anumite reclamatii venite din partea cetatenilor ca anumite concursuri organizate de anumite institutii au fost organizate prin incalcarea regulamentului de concurs.
Regulamentul de concurs nu este nici lege, nici ordonanta de urgenta si nu mai avem abuz in serviciu. Si atunci, oamenii sunt foarte revoltati in momentul care ne acuza ca noi nu facem nimic si nu le facem dreptate.
Procurorul se ocupa numai de instrumentarea cauzelor penale. Daca fapta respectiva nu are o reglementare penala si nu este incriminata, nu putem sa facem nimic.
Si avem oameni care ne-au reclamat ca au fost neindreptatiti la concurs. Cetatenii au calea unui proces civil sau calea unui proces in contencios administrativ. Asta inseamna ca daca nu te descurci, itI trebuie avocat. Inainte erau incriminate ca abuz in serviciu", explica prim-procurorul adjunct Crin Bologa.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.