ianuarie 31, 2023

Se modifică taxele de școlarizare la Școala Populară de Arte și Meserii

Taxele de școlarizare practicate în prezent de Școala Populară de Arte și Meserii urmează a fi modificate, dacă propunerile formulate de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj vor primi votul consilierilor județeni în ședința de vineri, 26 august.

Astfel, se intenționează diminuarea taxei de şcolarizare pentru disciplina instrumente percuție (DJ), de la 900 lei/an la 800 lei/an, majorarea taxelor de școlarizare pentru dans popular interpreţi și dans popular instructori, de la 400 lei/an la 600 lei/an, iar la disciplinele design vestimentar, cusut – țesut, pictură copii și inițiere folclor (muzică vocală populară), de la 500 lei/an la 600 lei/an.

De asemenea, se propune majorarea taxei de înscriere de la 20 lei la 30 lei și a taxei pentru eliberare diplomă de la 30 lei la 40 lei, precum și introducerea taxei de școlarizare de 600 lei/an pentru disciplina artă fotografică.
Propunerile privind modificările de mai sus au fost aprobate de către Consiliul de Administrație al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj în luna iunie.

Cu privire la celelalte tarife practicate, pentru prezentarea de spectacole de către Ansamblul Folcloric „Meseşul” Zalău, secţia română şi secţia maghiară, la solicitarea consiliilor locale, primăriilor şi altor instituţii publice, taxa este de 500 lei pentru un spectacol cu o durată de maxim o oră, respectiv 1.000 lei pentru spectacole cu durata mai mare de o oră. La aceste tarife se adaugă costurile deplasării ansamblului până la destinaţie şi înapoi.
Pentru spectacolele realizate în baza unor contracte încheiate cu persoane juridice private din judeţul Sălaj şi din afara judeţului, precum şi cu instituţiile publice din afara judeţului, taxa percepută pe spectacol va fi
cuprinsă între 2.000 lei si 5.000 lei, în funcţie de durata, distanţa, zilele în care se desfaşoară, suportarea
sau nu a transportului. In situaţii deosebite, se pot solicita şi sume mai mari de 5.000 lei.

Pentru organizarea de cursuri de dans popular de către Ansamblul Folcloric ,,Meseşul” Zalău, tariful este de 30 lei/persoană/lună.

Scena modulară demontabilă se închiriază cu 2.500 lei/zi. Tariful poate fi redus cu până la 25 %, în funcţie de numărul de zile pentru care se solicită închirierea şi distanţa până la locația unde va fi amplasată. Costurile pentru montarea şi demontarea scenei vor fi suportate de către beneficiari. În cazul în care transportul scenei se asigură de către Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, se vor adăuga şi cheltuielile de transport.

Instalația de sonorizare se închiriază cu 3.000 lei/zi, preț care include transportul la si de la evenimen, cu menșiunea că tariful poate fi majorat, respectiv diminuat cu cel mult 25%, în funcţie de numărul zilelor
pentru care se încheie contractul şi distanţa fată de locul evenimentului.

Biletele la spectacolele organizate de Centrul de Cultura și Artă al Județului Sălaj costă între 10 lei și 50 de lei.

Sala ,,Porolissum” poate fi închiriată pentru cursuri, expoziţii, diverse activităţi cultural educative la un tarif de 50 lei/oră. Prețul poate fi negociat, în funcţie de perioada şi numărul orelor pentru care se solicită
închirierea spaţiului.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut