Se înființează Zona Metropolitană Silvania, în jurul Șimleului

7
1608

Primarul de la Șimleu Silvaniei anunță înființarea unei zone metropolitane care să cuprindă orașul de la poalele Măgurii și încă 14 comune din împrejurimi.

Structura asociativă va fi formată din orașul Șimleu Silvaniei și comunele Bobota, Boghiș, Camăr, Carastelec, Crasna, Halmășd, Ip, Maieriște, Marca, Pericei, Plopiș, Sărmășag, Valcău de Jos, Vârșolț.

„Înființăm Zona Metropolitană Silvania !Vrem ca zona de vest a județului să se constituie ca o entitate care să aducă mai multă dezvoltare comunităților sălăjene.(…) Mă bucur că împreună cu colegii mei primari care reprezintă comunitățile menționate am identificat principalele obiective pe care le putem realiza în perioada care vine. Oportunitățile de finanțare nu trebuie ratate și în felul acesta suntem mai pregătiți, fiind realizată o entitate cu o populație numeroasă și o întindere importantă. Vom identifica prioritățile pentru fiecare comunitate și pentru fiecare localitate în așa fel încât să avem de câștigat cu toții”, spune primarul Șimleului, Cristian Mihai Lazăr.

Potrivit acestuia, discuțiile cu ceilalți primari au vizat, printre altele, dezvoltarea infrastructurii prin obţinerea de fonduri nerambursabile pentru infrastructura de acces (drumuri, poduri, centuri ocolitoare, piste pentru bicicliști, zone pietonale); utilităţi esenţiale (apă, canalizare/epurare, salubritate, gaze); creşterea competitivităţii economice prin atragerea de investitori strategici; creşterea capacităţii antreprenoriale; stimularea și susținerea întreprinderilor de marcă locală şi tradiţie; valorificarea potenţialului turistic; dezvoltarea resurselor umane şi a educaţiei; servicii sociale pentru persoanele aflate în dificultate.

7 COMENTARII

  1. Este exact componenta fostului raion Simleu pina la reorganizarea administrativ-teritoriala din 1968,pina atunci apartinind de regiunea Crisana,un bun preambul pt.regionalizarea despre care se tot vorbeste de ani buni,doar ca nimeni nu-si asuma punerea in practica.Titlul de ZONA METROPOLITANA mi se pare un pic ponpos,dar finalizarea ar putea duce la o noua conducere administrativa cu sediul in Simleu si reducerea de personal din comunele afiliate.Economiile facute din costurile de personal s-ar putea investi in infrastructura zonei,atit de precare.Va urez succes!

  2. Se vor face „centuri ocolitoare” pentru toate cele 14 comune, sau doar pentru „metropolă”? V-ați uitat în DEX ce înseamnă „metropolă”? Dar „metropolitan”? Poate v-ați gîndit la metrou, că are și acest înțeles.

  3. METROPOLITÁN, -Ă, metropolitani, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține unei metropole; care are caracter de metropolă; originar dintr-o metropolă. 2. S. n. (Rar) Metrou. – Din fr. métropolitain.

    METRÓPOLĂ, metropole, s. f. 1. Nume dat marilor orașe ale lumii (de obicei capitale de state). 2. Oraș sau stat antic, considerat în raport cu coloniile sale. 3. Stat considerat în raport cu coloniile sale. [Acc. și: metropólă] – Din fr. métropole.

    sursa: DEX ’09 (2009)

    Metropola reprezintă un centru urban de dimensiuni mari, foarte dezvoltat economic, politic și cultural, fiind centrul unei țări sau al unei regiuni, având un rol important în relațiile regionale și internaționale. Definirea metropolelor și a zonelor metropolitane diferă de la stat la stat.

    Noțiunea de metropolă e derivată din grecescul μητρόπολις (metropolis), (meter – mamă, polis – oraș). Termenul metropolis s-a folosit în Grecia Antică pentru a desemna orașul care era centrul unei colonii.
    sursa: Wikipedia

    Conform recensământului din anul 2011, Șimleu Silvaniei are o populație de 14.436 locuitori.
    sursa: Wikipedia

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.