Programul educațional ”Vacanță la Muzeu”  continuă și în acest an cu o ofertă diversificată de ateliere și activități pentru copiii cu vârsta între 6 și 12 ani.

Activitățile se desfășoară în patru serii de câte 25 de participanți, în perioada 1 – 26 iulie.

Seria I (perioada 1 – 5 iulie) – ,,Meșteșuguri de altădată din lumea satului’’ se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 ani – 12 ani, care vor avea ocazia să participe la ateliere de țesături și de confecționat accesorii tradiționale din mărgele și brățări.

Seria II (perioada 8 – 12 iulie)  – ,,Artefactul și povestea lui’’  se adresează tot copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 ani – 12 ani. În cadrul unor ateliere creative, se vor familiariza cu obiectele ce făceau parte din vesela dacică şi obiectele de iluminat din lumea romană, realizând replici după opaițele romane şi vasele dacice din patrimoniul muzeului. De asemenea, vor descoperi elemente de arhitectură decorativă și utilitatea acestora, realizând mici fragmente de mozaic din diferite materiale.

Seria III (perioada 15 – 19 iulie) –  ,,O lume colorată’’  se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 – 9 ani. Prin joc, creativitate și bună dispoziție vor descoperi fascinanta lume a culorilor din natură, printr-un studiu al florei și al faunei, imortalizate pe pânză de micii artiști.

Seria IV (perioada 22 – 26 iulie) – ,,Muzeul copiilor’’ se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 – 12 ani. Multă bună dispoziție, îndemânare și creativitate sunt ingredientele cu ajutorul cărora vor pătrunde  în lumea fascinantă a obiectului de patrimoniu.

Înscrierile se realizează în perioada 19 – 28 iunie, între orele 8,00-16,00, telefonic, la numărul: 0260.612.223

Locul de desfășurare al activităților va fi la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, strada Unirii nr. 9.

Taxa de participare este de 100 lei/săptămână/copil.