Se demolează clădirea WC din curtea școlii “Simion Bărnuțiu” Zalău

Clădirea WC din curtea Școlii Gimnaziale “Simion Bărnuțiu” Zalău va fi demolată. Construcția este în stare avansată de degradare și reabilitarea sa nu se mai justifică, din punct de vedere al costurilor. În plus, poate pune în pericol siguranța elevilor.

O solicitare în acest sens a fost trimisă de către conducerea unității de învățământ primăriei Zalău, decizia urmând a fi luată în urma ședinței de Consiliu Local de joi, 21 martie.

Odată demolată construcția care adăposteşte fostele toalete, curtea școlii va avea o suprafață mai mare.

“Motivele pentru care dorim demolarea construcţiei sunt următoarele: starea avansată de degradare care pune în pericol siguranţa elevilor şi a
personalului angajat al şcolii, aşa cum reiese şi din adresa de constatare realizată de către firma SC TACON SRL, suprafaţa insuficientă în curtea şcolii, la un număr de 956 de elevi din două cicluri de învăţământ dispunem de o suprafaţă de 2.478 mp curte (2,54 mp/elev) care include inclusiv terenurile de sport, costurile ridicate pentru reabilitarea clădirii”, spun reprezentanții școlii, în adresa trimisă municipalității.

Imobilul propus spre demolare are o suprafaţă construită la sol de 72 mp. A avut destinația de grup sanitar și este situată în incinta curţii interioare a şcolii, în apropierea terenului de sport. Clădirea este una din cele mai vechi construcții ale unității de învățământ, ridicată în perioada 1950, și este nefuncţională din anul 2010.


About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *