septembrie 28, 2023

Se construiește o nouă autostradă în România. Are 319 kilometri și ar urma să fie gata în 2025

0

Segment de autostradă în România FOTO Hepta

Guvernul a aprobat, joi, proiectul de lege contractul de finanţare cu Banca Europeană de Investiţii în valoare de 600 milioane de euro pentru susţinerea proiectului A7 Ploieşti – Paşcani.

Astfel, Executivul a adoptat proiectul de lege pentru aprobarea Contractului de finanţare – Autostrada A7 România – Cofinanţare aferentă Mecanismului de redresare şi rezilienţă – dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Bucureşti la 12 iunie 2023 şi la Luxemburg la 14 iunie 2023.

Actul normativ vizează o cofinanţare aferentă Mecanismului de redresare şi rezilienţă şi este estimat că proiectul A7 va fi finalizat în anul 2025.

De asemenea, data finală de disponibilizare a împrumutului este de până la 48 de luni, de la data semnării contractului de finanţare.

Obiectivul principal al proiectului este reprezentat de construcţia unei autostrăzi cu o lungime de 319 km, profil 2×2 benzi de circulaţie, între Ploieşti şi Paşcani. Pentru facilitarea implementării, proiectul a fost divizat în 4 secţiuni, după cum urmează: Ploieşti – Buzău, cu o lungime de 63,25 km; Buzău – Focşani, cu o lungime de 82,44 km; Focşani – Bacău, cu o lungime de 95,9 km; Bacău – Paşcani, cu o lungime de 77,39 km”, prevede expunerea de motive a proiectului.

Sursa: Ziare.com

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut