Se anunță reduceri de preț pentru energia electrică

0
6015

Concurența se dovedește a fi bună pe piața proaspăt liberalizată a energiei electrice. Noi oferte și reduceri de preț la energia electrică vin din partea celui mai mare furnizor din România, care deservește aproximativ 3,2 milioane de consumatori casnici din 18 județe. Electrica Furnizare aplică reduceri de preț la energie începând cu data de 1 ianuarie 2021, până la momentul în care clienții vor opta sau nu pentru un contract din piața concurențială și până cel târziu la finalul lunii august.

Aceste măsuri vin în întâmpinarea acelor consumatori care nu au optat încă pentru încheierea de contracte în piața liberă și survin anunțului făcut de ministrul Energiei, Virgil Popescu, conform căruia toți furnizorii ar trebui să ofere populației discount-uri egale cu diferența dintre prețul energiei electrice în piața universală și prețul energiei în piața concurențială.

„Compania oferă benevol un discount consumatorilor care doresc trecerea în piața concurențială, dar nu au avut încă timpul să ia o decizie informată”, precizează Electrica Furnizare.

Discount-ul se aplică pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2021 și momentul în care consumatorii optează pentru ofertă de pe piața liberă, oricând până la data de 31 august 2021. Această reducere va reflecta diferența dintre prețul de serviciu universal și prețul ofertei concurențiale pentru care a optat beneficiarul, sprijinind astfel tranziția facilă a acestuia în piața concurențială, oferindu-i suficient timp pentru a face cea mai bună alegere.

Tot în ajutorul oamenilor vine și procesul simplificat de încheiere a contractelor în regim concurențial, doar cu actul de identitate, cel de proprietate și o declarație pe propria răspundere.

Electrica Furnizare anunță că s-a suplimentat numărul de angajați în Call Center, tocmai pentru ca timpul de așteptare al apelanților să fie redus și, totodată, s-au prioritizat operațiunile din cadrul Centrelor de Relații cu Clienții, pentru ca cei interesați de ofertele concurențiale să beneficieze de consultanță în procesul de selecție a ofertei și de încheiere a unui contract de furnizare a energiei electrice.

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.