Școlile vor primi bani pentru „Săptămâna verde”

Școlile vor primi bani pentru activitățile din Programul Național „Săptămâna verde”. Joi, 4 aprilie, a fost aprobată Hotărârea de Guvern prin care, de anul școlar viitor, unitățile de învățământ pot beneficia de sprijin financiar pentru activități organizate în cadrul acestui program.

Vor putea fi finanțate activități precum: excursii având ca tematică educația pentru mediu, amenajarea spațiului verde al școlii, acțiuni de ecologizare, achiziția de materiale didactice pentru organizarea de lecții demonstrative, a explicat ministrul Educației.

“Mă bucur că împreună cu Ministerul Mediului am găsit soluția prin care sprijinim școlile în organizarea acestor activități! După ce Hotărârea de Guvern va fi publicată în Monitorul Oficial, Ministerul Educației va lansa în dezbatere publică Metodologia de implementare a activităților școlare locale din cadrul Programului <Săptămâna verde>, pentru anii 2024 și 2025. Aceasta va cuprinde detalii privind repartizarea sumei totale de 100 de milioane de lei pe județe, calendarul de implementare, rolul instituțiilor implicate și tipurile de activități și cheltuieli eligibile”, a precizat Ligia Deca.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *