Școală online 5 zile, în loc de 10, la apariția cazurilor de Covid în clasă

Autoritățile au modificat regulile după care o clasă trece în online, la apariția cazurilor de infectare cu noul coronavirus. Noile măsuri vin după ce, de la 1 februarie, a fost redusă perioada de carantinare. Astfel, trecerea în online a claselor, grupelor sau școlilor, după caz, la apariția cazurilor de Covid, se va face pentru 5 zile în loc de 10, cum a fost până în prezent. De asemenea, contacții direcți ai cazurilor confirmate vor sta în carantină tot 5 zile.

Ordinul comun semnat de ministrul Sănătății și ministruL Educației, publicat deja în Monitorul Oficial, aduce 4 noutăți.

Potrivit acestuia, la apariția a 3 cazuri de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-un interval de 7 zile consecutive la nivelul unei clase ori grupe de studiu, cursurile cu prezență fizică la nivelul clasei ori grupei respective se suspendă pentru o perioadă de 5 zile, începând cu ziua următoare confirmării celui de-al treilea caz. Măsura este dispusă prin decizie a consiliului de administrație al unității de învățământ.

În momentul în care jumătate din clasele unei unități de învățământ au activitate online, se suspendă activitatea cu prezența fizică la nivelul întregii unități de învățământ, pentru o perioadă de 5 zile. Măsura suspendării la nivelul unității de învățământ este dispusă prin hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, la propunerea conducerii unității de învățământ, cu avizul Inspectoratului Școlar și al Direcției de Sănătate Publică.

Preșcolarii și elevii cu care cei confirmați pozitiv au interacționat în mod frecvent vor fi carantinați timp de 5 zile. Cei aflați în perioada de 90 de zile ulterioare izolării ca urmare a confirmării pozitive pentru virusul SARS-CoV-2 nu sunt considerați suspecți de a fi infectați sau purtători ai unui agent înalt patogen, astfel că lor nu li se aplică măsura de carantină.

Preșcolarul sau elevul care nu prezintă rezultatul certificat negativ al unui test antigen rapid sau NAAT/RT-PCR, efectuat în ultimele 24 de ore, reia cursurile cu prezență fizică după 7 zile, pentru cei care nu sunt vaccinați cu schemă completă și pentru cei trecuți prin boală de mai mult de 90 de zile, respectiv după 5 zile, pentru cei care sunt vaccinați sau trecuți prin boală în perioada ultimelor 90 de zile de la data rezultatului pozitiv obținut la testul rapid antigen noninvaziv efectuat din proba de salivă.

În Sălaj, 25 de clase și grupe fac în prezent ore online. Potrivit celei mai recente raportări oficiale, au fost înregistrate încă 45 de cazuri de infectare în rândul copiilor și 13 cazuri în rândul personalului din unitățile de învățământ, numărul total de îmbolnăviri în școli și grădinițe ajungând astfel la peste 900 de cazuri.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *