„Şcoala Noastră”, la centenar

Revista „Şcoala Noastră”, publicaţie de educaţie şi cultură pedagogică editată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj şi Casa Corpului Didactic Sălaj, a împlinit 100 de ani de la apariția primului număr. Evenimentul a fost marcat miercuri, 10 aprilie, la Casa Corpului Didactic Sălaj, în prezența a numeroși invitați, dascăli, foști și actuali inspectori școlari, oficialități, reprezentanți ai instituțiilor de cultură din județ. Activitățile au fost organizate de Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, Casa Corpului Didactic Sălaj și Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară ”Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Direcția Județeană Sălaj a Arhivelor Statului, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Asociația Colecționarilor Sălaj.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

“Ca profesor, sunt şi eu mândru că ‘Şcoala noastră’, o publicaţie pornită la drum de către nume de referinţă ale învăţământului de pe meleagurile noastre, precum Ioan Mango şi Simion Oros, îşi asumă, şi astăzi, rolul de “călăuză” a cadrelor didactice din Sălaj. (…) Mă bucur să constat că, în ultimii ani, revista are atât o nouă faţă grafică, cât şi un cuprins de calitate, ce reflectă preocupările cadrelor didactice din judeţ. Astăzi, la ceas aniversar, urez viaţă lungă şi frumoasă revistei ‘Şcoala noastră’ şi tuturor celor care contribuie la apariţia ei”, a precizat, în alocuţiunea susţinută cu acest prilej, prefectul Dari Toma.

“În primul număr al Revistei «Școala Noastră», din 15 aprilie 1924, învățătorul Grațian Capătă scria: «Chemarea a dascălilor e să învăţăm, convingem şi ducem poporul pe calea propăşirii. Datoria aceasta ne-o vom împlini dacă pe lângă cunoştinţele, educaţia şi dexterităţile ce dăm tinerelor mlădiţe, ne vom îngriji şi de luminarea, înnobilitarea şi obişnuirea tineretului şi a oamenilor adulţi cu cele bune, nobile şi folositoare tuturora şi neamului; dacă vom munci sârguincios atât în şcoală, cât şi afară de şcoală pentru ridicarea neamului. Munca ce ne-aşteaptă e grea, căci ogorul e înţelenit şi plin de multe buruieni, dar dacă vom lucra cu toţii umăr la umăr, sfătuindu-ne şi îmbărbătându-ne vom izbuti şi atunci, pe lângă mulţumirea sufletească, va veni şi răsplata recunoştinţei». La 100 de ani distanță, acest crez rămâne unul pilduitor pentru ceea ce înseamnă formarea și luminarea generațiilor actuale și viitoare de elevi, dar și pentru rolul pe care profesia de dascăl trebuie să îl aibă în societate. Vă felicit la acest moment aniversar, important pentru profesia dumneavoastră. Sunt puține reviste în țară care împlinesc această venerabilă vârstă și care au rămas mărturie a modului în care prestigiul vocației de dascăl s-a menținut timp de un secol, în ciuda condițiilor poate, de multe ori, neprielnice. Este, în același timp, o platformă pe care pedagogii au reușit să colaboreze într-o profesie în care comunicarea și colaborarea sunt principalii factori care pot conduce spre evoluția profesională. La mulți ani!”, a subliniat, în cuvântul său, vicepreședintele Consiliului Județean Sălaj, Cristian-Claudiu Bîrsan.

Apărută la data de 15 aprilie 1924, ca oficios al Revizoratului Școlar, revista a devenit în timp o tribună a cadrelor didactice din județul Sălaj. “În istoria revistei au fost ani buni, rodnici, dar și ani în care, din motive pecuniare revista și-a întrerupt activitatea. Însă mereu, colective de redacție din cadrul Casei Corpului Didactic Sălaj și a Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, au găsit resursele necesare pentru a continua proiectul editorial. Tuturor colectivelor de redacție, un sincer MULȚUMESC!”, este mesajul transmis, la ceas aniversar, de Casa Corpului Didactic Sălaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *