Firma contractată de Compania de Apă Someș S.A, Ludwig Pfeiffer, anunță că încep lucrările la rețelele de apă pe paisprezece străzi din municipiu. Practic, se dechid șantierele pe străzile Gheorghe Șincai, Matei Corvin, Matei Basarab, Valea Miții, Cetății, Iașului, Aiudului, Oborului, Constantin Dobrogeanu Gherea, Hunedoarei, Spicului, Bulevardul Mihai Viteazu, Cimitirului și Moigradului.

Lucrările se realizează în cadrul proiectului de “Extindere a rețelelor de alimentare cu apă si canalizare in municipiul Zalău” și constau în înființare de rețele noi de apă și canalizare, respectiv finalizarea lucrărilor de construire sisteme de alimentare cu apă și canalizare, montare stații de pompare, construire rezervoare de apă potabilă, readucere la strarea inițială a amplasamentelor.

Societatea Ludwig Pfeiffer derulează aceste lucrări în parteneriat cu Citadin Zalău și Ciro Engineering – Zalău,  beneficiarul fiind Compania de Apă Someș S.A.