Salariul minim, a carui valoare este in prezent de 600 de lei, ar putea ajunge, dupa aplicarea noii grile de salarizare, la 1.500 – 1.600 de lei, a declarat, miercuri, la Realitatea TV, ministrul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, Marian Sarbu.
Potrivit estimarilor facute de ministrul Marian Sarbu, odata cu aplicarea noii grile de salarizare in sistemul bugetar, care prevede cresterea salariilor mici si inghetarea celor mari, salariile de 600 de lei de acum ar putea fi majorate pana la 1.500 – 1.600 de lei. „Legea nu va mai permite in viitor salarii excentrice. Salariul minim pe economie ar trebui sa ajunga in patru ani, adica odata cu aplicarea noii grile de salarizare in sistemul bugetar, la 50 la suta din salariul mediu”, a declarat Marian Sarbu.
In opinia demnitarului, principalele domenii carora ar trebui sa li se acorde mai multa atentie in procesul de elaborare a legii unice de salarizare sunt: educatia, sanatatea si functionarii publici fara functii de conducere. „A sosit timpul sa avem un plus de atentie pentru aceste categorii. Aceasta lege a salarizarii ar putea fi si un inceput pentru repararea nedreptatilor create de pensiile speciale”, a mai spus ministrul. In ceea ce priveste o eventuala reactie in justitie a personalului bugetar cu salarii mari, Marian Sarbu considera ca acest lucru nu este posibil pentru ca noua lege de salarizare presupune schimbarea cadrului legislativ, iar persoanele cu salarii mari nu vor pierde din aceste drepturi, ci le vor fi inghetate salariile.
Ministrul Muncii, Marian Sarbu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX ca incepand cu 1 ianuarie 2013 va fi aplicabila noua grila de salarizare in sistemul bugetar, precizand ca nu a fost avansata o alta data de aplicare a noii grile.
Salariul minim ar putea ajunge la 1.600 lei
Articole
APIA începe plățile în avans în octombrie
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că sistemul informatic al agenției este pregătit ca, începând cu data de 16 octombrie 2024, să demareze Campania de plată în avans pentru fermierii care au depus cereri de plată în anul 2024. În Campania 2024, Comisia Europeană și statele membre susțin menținerea derogării cu privire la plata avansului de până la 70 % pentru intervențiile sub formă de plăți directe, și de până la 85 % în…
Mai mult...Pesta micilor rumegătoare se extinde în țară și blochează exporturile
Numărul focarelor de pestă a micilor rumegătoare (PMR) depistate până acum de autoritățile sanitar-veterinare a ajuns la 45, ceea ce determină monitorizarea atentă a tuturor fermelor de oi și capre din toată țara. În Tulcea, primul județ afectat de virusul care ucide oile și caprele, sunt 38 de focare, alte șase în Constanța și un focar în Timiș. În total, sunt afectate până acum peste 220.000 de animale. Cum virusul se răspândește rapid, autoritățile au impus măsuri…
Mai mult...