septembrie 28, 2022

Salarii, premii si mai multi functionari

Cu toate poticnelile de inceput de mandat, Guvernul PD-L – PSD pare decis sa curme “dezmatul” pe bani publici. Si, se pare, are si argumente. In perioada 2005 – 2008 au fost angajate, in sectorul bugetar, aproape 215.000 persoane. Sporurile, stimulentele si premiile depasesc, in unele cazuri, salariul de baza. Ponderea sporurilor si stimulentelor in cheltuielile de personal, a crescut, din 2005, cu 272%! Tot din 2005, cheltuielile salariale cu crescut cu 100%. Primul ministru, Emil Boc si ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea, au anuntat ca, din luna martie nu se vor mai acorda sporuri si stimulente, iar pentru orele suplimentare, se vor acorda zile libere.
Cu referire directa la bugetarii care lucreaza cu fonduri europene si care primesc sporuri de 75% la salariu, vicepremierul Dan Nica a anuntat ca aceste sporuri se vor primi in masura in care acestia isi justifica eficienta. In caz contrar, vor primi doar salariul minim pe economie. In ce masura constatarile guvernului se regasesc si in plan local, vom vedea din cateva exemplele care urmeaza. La Institutia Prefectului Salaj, in 2005 erau 46 de posturi de functionari publici, iar acum sunt 48. La acestia se adauga 28 de persoane din serviciile de pasapoarte si permise de conducere.
In privinta salariilor, potrivit declaratiilor de avere pe 2007 (in 2008, salariile au crescut), prefectul a avut peste 7.500 lei venit net lunar (75 milioane lei), iar cei doi subprefecti, peste 60 de milioane lei vechi fiecare. Prefectul judetului, dl Andrei Todea, ne-a declarat ca sporurile reprezinta intre 30 si 40% la salariul de baza.
Directia de Sanatate Publica Salaj are in schema 85 de posturi. Dintre acestea, doar 66 sunt ocupate. 19 posturi sunt vacante, din care doua, posturi de conducere. Din cele 19 posturi vacante, 11 ar trebui ocupate de medici, ne-a spus directorul institutiei Dana Pop. Mai mult, in acest an se pensioneaza patru persoane, toate de pe posturi unice. In acest moment, posturile vacante sunt blocate.
Venitul directorului DSP Salaj a fost de 65.538 RON (655,3 milioane lei) pe an, ceea ce inseamna aproape 55 de milioane lei lunar. Directorul DSP Salaj ne-a mai spus ca salariatii institutiei au beneficiat, lunar, de 10% in plus la salariu. “Este nu procent de 10% din fondul de salarii care se poate acorda sub forma de premiu si cutuma a fost, aici, ca fiecare salariat sa primeasca, in mod egal, acel 10% in plus la salariu”. La acest premiu, se adauga “o prima de concediu, acordata o data pe an, egala cu salariul din luna anterioara plecarii in concediu”, ne-a spus Dana Pop.

Regula – plus 75%
Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, sub o denumire sau alta, exista inca de la infiintarea judetului. La sf`rsitul anului 2004 avea un numar de 102 angajati. In prezent isi castiga painea cea de toate zilele de la aceasta institutie 64 de persoane. Actualul director executiv Ioan Bujita spune ca exista un deficit de personal si exemplifica prin faptul ca doar 11 comune din judet sunt acoperite cu inspectori teritoriali (ingineri agricoli).
Din DADR s-au desprins APIA si OJPDRP. In martie 2005, conform Legii nr1/2004 a luat fiinta sucursala Salaj a Agentiei de Plati si Interventii in Agricultura, ca mai apoi sa se transforme in centru cu personalitate juridica. La infiintare, organigrama cuprindea 14 angajati, iar in prezent in cele sase centre judetene exista 115 persoane. Directorul APIA Salaj, d-na Szeredai Gyongyver are un venit mediu lunar de 72.750.000 lei.
Oficiul Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Salaj a luat fiinta in februarie 2006 conform HG nr.13/2006. Are doua compartimente: implementare proiecte si cereri plati. La inceputuri, aici lucrau 10 persoane, iar in prezent sunt 19 angajati. Centrul se afla la Satu Mare si i se subordoneaza 6 judete. Directorul adjunct al OJPDR Salaj, Domitian Bente avea, la infiintarea institutiei, un venit net anual 380.000.000 lei. Atat salariatii de la APIA cat si cei de la OJPDRP au “se acorda personalului care deruleaza fonduri de la Uniunea Europeana”. In legea respectiva nu se vorbeste nimic despre performanta in atragerea fondurilor europene.

Indemnizatie
La Inspectoratul scolar, numarul posturilor a ramas relativ constant in ultimii ani (aparand doar trei in plus), iar despre posturi blocate nici nu poate fi vorba, in cauza fiind posturi unice, care nu intra sub incidenta blocarii. Cat despre salariile inspectorilor, am aflat ca acestea se compun dintr-o baza aferenta gradului didactic avut de fiecare inspector in parte, la care se adauga sporurile prevazute in Statutul Personalului Didactic (inclusiv gradatia de merit), de care beneficiaza orice cadru didactic. In plus fata de dascalii de la clasa, un inspector scolar beneficiaza de o indemnizatie de conducere, ce se acorda in procent (diferentiat intre 25 si 40%, dupa gradul didactic si dupa functia ocupata in inspectorat) aplicat la baza de calcul. Dupa un asemenea algoritm de calcul salarial, inspectorul scolar general, Ioan Abrudan, a ajuns sa castige, in 2007, 55.638 de lei, ceea ce inseamna ca a avut un castig mediu lunar, ca sef al Inspectoratului scolar, de 4.636 de lei.

De la 91 la 150 de angajati
La nivelul Consiliului Judetean, numarul salariatilor a inregistrat o crestere semnificativa in ultimii ani. In 2004 erau 91 de angajati, iar in prezent sunt 150, in timp ce 13 posturi stau “blocate”. Secretarul judetului, dl. Cosmin Vlaicu a justificat aceasta evolutie prin aceea ca: “au crescut atributiile pe diverse domenii, conform cadrului legal (la integrare europeana, la transportul public); s-a infiintat sectorul pentru achizitii publice; a fost inglobata la CJ Directia de Drumuri si administrarea Domeniului Public si Privat; au trecut unele institutii si activitati in finantarea CJ (ISU, Spitalul)”. Veniturile anuale din salarii (din declaratia de avere pe 2007) ale d-lor Tiberiu Marc si Csoka Tiberiu, presedinte, respectiv vicepresedinte al CJ, au fost de 53.630 lei si 48.501 lei, ceea ce inseamna 4.469 lei, respectiv 4.041 lei pe luna.

Plus 74 angajati in 4 ani
Primaria municipiului Zalau avea, in anul 2000, un numar de 111 angajati care, la vremea respectiva se pare ca erau suficienti pentru buna administrare a orasului, iar organigrama s-a mai “largit” in 2004 cu inca 4 noi posturi. si daca in perioada 2000-2004 nu au existat modificari substantiale, in momentul de fata organigrama a devenit “extralarge”. Astfel, potrivit informatiilor primite de la purtatoarea de cuvant a primariei, Manuela Ghiurutan, nu mai putin de 186 de persoane muncesc in primarie, ceea ce inseamna o crestere cu aproximativ 40% fata de 2004.
Motivatii exista, si acestea sunt de ordin legislativ. “In 2006, in baza Hotararii de Guvern numarul 528 privind transmiterea unor imobile din domeniul public al statului si din administrarea Agentiei Nationale pentru Sport, in domeniul public al municipiului Zalau si in administrarea Consiliului Local Zalau, s-a infiintat Directia Patrimoniu, cu 47 de functii (mai mult de jumatate din numarul de noi angajati). In acest numar este inclus si personalul de la Stadion, Sala Sporturilor si Baza de Tenis”, ne-a declarat city managerul Radu Nistorescu.
Totodata, conform declaratiilor sale, in 2007, reglementarile noilor acte normative au determinat infiintarea Biroului Executare Creante Bugetare, Compartimentul Aviz Unic- Disiplina in Constructii, Compartiment Cadastru si Unitatea Locala de Monitorizare Servicii de Utilitati Publice, unde au fost angajate 27 de persoane.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.