Consilierii județeni au aprobat în unanimitate, în cadrul ședinței de vineri, 27 ianuarie, bugetul propriu al judeţului şi al instituțiilor și serviciilor publice subordonate, pentru anul 2023. Bugetul total are o valoare de aproximativ 363 milioane de lei, cu 16% mai mare decât cel din 2022. Mai mult de jumătate din această sumă, adică aproape 180 de milioane de lei, a fost alocată pentru dezvoltare.

„În anii precedenți am demonstrat că suntem responsabili în ceea ce privește întocmirea bugetului județului Sălaj, iar dovadă stau execuțiile bugetare. Și în 2023, am conceput un buget echilibrat și realist, cu accent pe dezvoltarea județului, alocând pentru investiții aproape 180 milioane de lei – cu circa 14% peste nivelul din 2022. Acest lucru înseamnă mai mulți bani pentru infrastructura rutieră, pentru sănătate, asistență socială, învățământ. De asemenea, acordăm o atenție deosebită absorbției fondurilor europene, fiind pregătiți cu proiecte mature pe care să le depunem îndată ce sunt lansate ghidurile și se deschid liniile de finanțare”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Cosiliului Județean Sălaj.

Pentru modernizarea și reabilitarea rețelei de drumuri județene sunt prevăzute peste 131 milioane de lei, vizate fiind investițiile pe DJ 191C: Nușfalău – Crasna – Zalău – Creaca, DJ 108E: limită județ Cluj – Fodora – Rus – Buzaș – Lozna – DN 1H (pod Ciocmani), DJ 191D: Valcău de Jos – Fizeș – Sîg – Tusa – limită județ Cluj, DJ 108D: Crișeni – Cehu Silvaniei. Pe măsură ce lucrările vor avansa, administrația județeană va suplimenta sumele alocate inițial.

Alte 27 milioane de lei merg către Spitalul Județean de Urgență Zalău, atât pentru continuarea investițiilor în infrastructura de sănătate, cât și pentru dotări.

Asistența socială beneficiază de o alocare bugetară de 7 milioane de lei, în timp ce unitățile de învățământ special din subordine primesc un milion de lei.