Numarul salajenilor care au achitat taxa de poluare a scazut in acest an, dar valoarea totala a sumelor incasate este mult mai mare. Un salajean a platit peste 250 de milioane de lei vechi taxa de poluare pentru un autoturism de productie germana
Criza financiara si greutatea cu care pot fi obtinute creditele bancare au mai rarit din numarul mare de salajeni care plateau taxa de poluare pentru masini achizitionate din afara tarii. Din datele primite de la Gina Bicazan, purtatorul de cuvant al Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) a Judetului Salaj, reiese ca pana la 31 august 2009 s-au executat un numar de 3.649 de plati in contul taxei de poluare, 15 salajeni pe zi, in medie, platind aceasta taxa. Comparand situatia cu cea din perioada similara a anului 2008, cand au fost inregistrate aproape 4000 de plati, se observa o scadere de aproximativ 10 la suta.
Dar chiar daca salajenii au platit mai putine taxe de poluare valorile acestora au fost mult mai consistente decat in anul precedent. Astfel, potrivit aceleiasi surse,in primele opt luni din acest an s-au incasat peste 10 milioane de lei (100 de miliarde in lei vechi), aproape dublu fata de anul trecut, cand salajenii au scos din buzunar, in total, aproximativ 5 milioane de lei pentru taxa de poluare.
La nivelul DGFP Salaj a fost inregistrat si un record absolut la plata taxei de poluare. Purtatorul de cuvant al institutiei ne-a declarat ca un salajean a platit nu mai putin de 25.557 lei (peste un sfert de miliard in lei vechi) pentru taxa de poluare a unui autoturism cu o capacitate a motorului de 2874 cm³.
Si cum guvernantii au schimbat in mai multe randuri legislatia pentru aceste dari au existat si salajeni care au avut si bani de primit, nu doar de dat, in urma recalcularii taxei. „Dupa 15 decembrie (data ultimei modificari legislative n.r.) au fost inregistrate 247 de cereri de restituire, suma restituita fiind de 1.160.173 de lei”, ne-a declarat Gina Bicazan.
Salajul – in top 10 la nivel national
Potrivit unui studiu realizat de Business Magazin, Salajul este pe locul noua in clasamentul national al inmatricularilor de autoturisme, fiind devansat de judete cu o economie mult mai puternica precum Cluj, Timis, Ilfov sau Brasov, primul loc fiind ocupat de municipiul Bucuresti. Studiul Business Magazin a fost realizat pentru perioada 1 ianuarie 2007 – iunie 2009 si arata ca in acest interval de timp au fost inregistrate in judetul nostru aproape sase masini la suta de locuitori. Studiul mai releva ca salajenii prefera masinile second, mai putin de 20 la suta din inmatriculari fiind realizate pentru autoturisme noi.