februarie 9, 2023

Sălaj: Vaccinul antigripal a ajuns la medicii de familie. Aproximativ 100 de sălăjeni s-au imunizat deja

Aproape 12 mii de doze de vaccin antigripal au ajuns, zilele trecute, la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Sălaj. Miercuri, 21 septembrie, au fost deja repartizate medicilor de familie peste 10 mii de doze, iar aproape 100 de persoane s-au imunizat deja împotriva gripei sezoniere.

Potrivit directorului DSP Sălaj, Ligia Marincaș, Ministerul Sănătății a repartizat acum pentru județul nostru 11.970 de doze de vaccin antigripal, urmând ca în perioada următoare să fie livrate și restul dozelor necesare.

”Urmare a catagrafierii, avem nevoie de 20.482 de doze de vaccin pentru a acoperi necesarul pentru persoanele cărora le este indicat să se imunizeze – bolnavii cronici, copiii între 6 luni și 5 ani, gravidele, persoanele instituționalizate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani și personalul medical. Deja au ajuns miercuri la medicii de familie 10.250 de doze de vaccin și, potrivit raportării, aproximativ 100 de persoane s-au vaccinat în prima zi, ceea ce este un lucru bun”, a precizat Ligia Marincaș.

În Sălaj, majoritatea persoanelor care au prioritate la vaccinarea antigripală gratuită, prin cabinetele medicilor de familie, sunt cele cu vârsta de 65 de ani și peste, adică 10.737 de persoane. Locul II ca număr este al bolnavilor cronici – 7.431 de persoane, pe locul III este al personalului medical – 1431 de persoane, locul IV, al persoanelor instituționalizate – 587, în timp ce gravide sunt numai 37 de persoane.

Ministerul Sănătății a început distribuirea primei tranșe de vaccin antigripal la nivel național, în cadrul campaniei de vaccinare antigripală gratuită anuală a Ministerului Sănătăţii. Ca în fiecare an, sunt imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății şi ECDC.
Ministerul Sănătăţii reaminteşte populaţiei că vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă şi recomandă celor care doresc vaccinul să îl solicite gratuit medicilor de familie.
De asemenea, măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii.

Pentru campania de vaccinare anti-gripală din sezonul rece 2022, Ministerul Sănătății a achiziționat 1,5 milioane de doze, iar dacă situația o va impune, stocurile vor fi completate, după cum a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, la începutul lunii august.
”Vaccinul se comandă în funcție de evoluție și în funcție de absorbție din anul anterior. Am ținut cont de acest considerent. Inițial, o să facem o achiziție de 1,5 milioane de doze. În măsura în care va exista cerere mai mare, o vom completa. Anul trecut, în 2021, s-au comandat 2,5 milioane de doze și s-au folosit 1,5 milioane de doze. Noi comandăm 1,5 milioane de doze, cât s-au folosit în anul anterior”, a precizat oficialul Ministerului Sănătății.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut