februarie 9, 2023

Sălaj: Se lucrează la traversarea aducțiunii de la Gilău peste Someș, la Ciocmani

Un pas mare este în curs de realizare în cadrul proiectului de aducțiune a apei potabile de la Gilău spre satele de pe Valea Someșului. După ce rețelele de apă și apă uzată au fost introduse în subteran, executantul lucrărilor pe porțiunea ramificației Bălan – Letca – Lozna face conexiunea rețelelor peste Râul Someș.

Începând cu această săptămână, constructorul a demarat organizarea de șantier la podul de la Ciocmani.

Contractul de lucrări a fost semnat în luna ianuarie 2021, termenul de execuție fiind de 23 de luni. Constructorul are de realizat conductele de aducțiune a apei și apei uzate de la Bălan până la Lozna. Conductele leagă 11 sate: Surduc, Cristolț, Tihău, Cristolțel, Văleni, Băbeni, Ciocmani, Cuciulat, Letca, Toplița, Lozna.

Contractul are o valoare de 39.433.963,47 lei fără TVA, fonduri prin care se construiesc rețele noi de distribuție a apei în lungime totală de 58 de kilometri, 2237 de branșamente, 6 rezervoare, 6 stații de clorinare, două stații de pompare și 44 de kilometri de conductă de aducțiune.


Finalizarea Proiectului Regional din cadrul POIM Cluj-Sălaj este, poate, cel mai așteptat proiect de către toate cele 98 de localități sălăjene vizate, mai ales în contextul secetei din ultimii ani și mai ales prin prisma faptului că multe sate, chiar comune întregi (cum este comuna Băbeni), nu au în acest moment rețele de apă și canalizare. Existența apei de la rețea în comunități va contribui semnificativ la dezvoltarea socio-economică a acestora și va asigura un nivel îmbunătățit de sănătate și confort pentru populație în condiții de siguranță. Alte beneficii majore sunt reducerea poluării mediului prin eliminarea descărcării apei uzate neepurate sau insuficient epurate, la reducerea costurilor prin eficientizarea operării precum şi la eliminarea vulnerabilităților prezente ȋn particular ale sistemelor alimentate din surse locale, susceptibile a fi afectate de fenomenele extreme ce însoțesc schimbările climatice.

Valoarea totală a proiectului finanțat prin POIM, fonduri accesate de Asociația Someș-Tisa, este de 1.966.820.897,75 lei. Lungimea totală a aducțiunii principale Cluj-Sălaj va fi de 164 kilometri.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut