În localitățile Domnin, Cheud și Bănișor, „Mama Griguță” dă startul seriei de spectacole „10 la sat”

 

Caravana Cultură’n Șură pornește în curând la drum, iar prima oprire va fi în județul Sălaj.

Este pentru al 11-lea an în care trupa face teatrul profesionist accesibil locuitorilor din mediul rural. Și în acest an, prima oprire este în județul Sălaj, unde spectacolele trupei sunt așteptate cu mare entuziasm de public, iar Centrul de Cultură Sălaj continuă să fie susținătorul acestui proiect încă de la debutul său.

Spectacolul se numește „Mama Griguță”, este o adaptare după o piesă de Eugène Labiche, în traducerea Adrianei Sână și regia lui Victor Olăhuț și este realizat în parteneriat cu Teatrul de Comedie București.

Prima reprezentație din această stagiune va avea loc miercuri, 2 august, în satul Domnin, la Ionu’ Văsălichii Domniții din Râturi, la casa nr 13. A doua zi, joi 3 august, gazdă va fi fata lui Vasile a lu’ Șoarecele, din satul Cheud, adică Rodica Birta de la casa nr. 16. Cea de a treia reprezentație din Sălaj va fi la Bănișor, vineri, 4 august, într-un loc care leagă lumea satului de odinioară cu prezentul, la After – School. Toate spectacolele vor începe la ora 21.30, iar intrarea este gratuită.

Participanții la spectacole vor putea să se bucure de prestația experimentaților actori Marin Grigore, Mircea Gligor, Florentina Năstase, Ana Turos, Iulian Gliță și Bogdan Costea.

Tema piesei este una de actualitate, aducând în atenția publicului efectul migrației forței de muncă asupra copiilor lăsați acasă. Ea spune povestea lui Suzanne, fiică de orășeni cu stare, care a fost lăsată de la naștere în grija unei familii de țărani, iar când părinții vin să o recupereze, opt ani mai târziu, au parte de o surpriză de proporții. Încurcăturile de situație, travestiurile și jocurile de cuvinte fac din acest spectacol o comedie savuroasă.

Și cei mici vor avea parte de o surpriză plăcută din partea Cultură’n Șură. Fiecare spectacol va fi precedat de un atelier de teatru dedicat copiilor și tinerilor din sat, susținut de actori profesioniști. În cadrul atelierului, participanții vor descoperi exerciții specifice artei actorului cum sunt cele de dicție, improvizație și mișcare scenică. De asemenea, vor învăța de ce este important respectul pentru ceilalți participanți la spectacol și care sunt regulile de conduită ce trebuie urmate în cazul unui eveniment artistic.

După seria de trei spectacole din județul Sălaj, caravana Cultură’n Șură va lua drumul județelor Argeș, Vâlcea și Hunedoara.

Spectacolele fac parte din proiectul „10 la sat” co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj.