ianuarie 31, 2023

Sălaj, 2022: Creștere de peste 30 la sută a cererilor pentru pașapoarte

În cel de-al treilea trimestru al acestui an, la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Sălaj s-au depus peste 7 mii de cereri pentru eliberarea pașapoartelor, o creștere de 33,27 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut.

Potrivit informării Instituției Prefectului Sălaj, în perioada de referință, s-au înregistrat 7070 de cereri, comparativ cu cele 5305 cereri înregistrate în 2021, în același interval.

În total, în primele nouă luni ale acestui an, au fost preluate 21.133 de cereri, comparativ cu 9.182 cereri în 2021.

Totodată, reprezentanții instituției, reamintesc faptul că plata taxelor pentru eliberarea paşapoartelor se poate face şi prin intermediul terminalului Self Pay din incinta sediului Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Sălaj.

”Contravaloarea paşaportului simplu electronic este de 258 lei pentru persoanele care au împlinit vârsta de 12 ani şi 234 lei pentru persoanele cu vârsta mai mică de 12 ani. Pentru paşaportul simplu temporar, contravaloarea este de 96 lei, indiferent de vârstă. Termenul de eliberare este de 5 zile pentru paşaportului simplu electronic, respectiv 10 zile lucrătoare pentru paşaportului simplu temporar”, se precizează în informare.

În scopul eliminării timpilor de aşteptare pentru depunerea cererilor de eliberare a paşapoartelor simple electronice şi temporare, oficialii reamintesc faptul că este operaţională partea dedicată judeţului Sălaj din platforma www.epasapoarte.ro, unde solicitanţii de paşapoarte pot opta pentru programarea online a depunerii cererilor specifice.

”În perioada analizată se remarcă o utilizare foarte mare a acestei facilități de către cetățeni, de obicei aceasta fiind realizată de către solicitanții de pașapoarte domiciliați în alte județe decât județul Săla. Tot pe platforma mai sus amintită este funcțională opțiunea <Status pașaport> prin care cetățenii pot verifica stadiul emiterii pașapoartelor simple electronice”, se mai arată în comunicatul oficial al Prefecturii.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut