Puțini sunt cei care nu au auzit despre secția Anestezie și Terapie Intensivă (ATI). Mulți am ajuns pe-acolo, pentru că pe această secție nu doar se moare (cum greșit s-a inoculat în mentalul publicului). Pe ATI se salvează vieți, și încă foarte multe; este locul în care multor oameni li s-a oferit suport indispensabil după cele mai complicate intervenții.

Iar la Spitalul Județean de Urgență Zalău, sub coordonarea reputatului și onorabilului doctor Leontin Vereș, echipa medicală este una demnă de aprecierile tuturor. O spun atât din propria-mi experiență, dar și din cazuri care mi-au stârnit amintiri – rude apropiate, prieteni buni, colegi, oameni simpli – la ATI au primit îngrijiri de excepție, indiferent de vârsta pacientului sau de numele său; pentru că angajații de aici dețin toate calitățile umane și profesionale necesare unei astfel de ramuri ale medicinei.

Echipa medicală de la ATI-ul SJU Zalău are întotdeauna obiectivul de a excela în furnizarea de servicii de calitate pacienților, într-un mediu sigur și profesionist, contribuind la realizarea condițiilor necesare pentru desfășurarea actului chirurgical, a îngrijirii perioperatorii, dar și la suportul indispensabil pacientului critic.

Medicul primar ATI Leontin Viorel Vereș are alături o echipă formată din șapte medici – dr. Mihaela Bota, dr. Timea Dărăban, dr. Adriana Mălădian, dr. Iosif Balint, dr. Monika Pal, dr. Andrea Todor și dr. Rita Illes, oameni care sunt în prima linie a medicinei, oameni în mâinile cărora au stat mii de pacienți, oameni care au explicat aparținătorilor, cu răbdare și pe limba fiecăruia, starea pacienților lor ”nevizitabili”.

La fel de multă empatie, profesionalism și grijă îi definesc și pe cei 51 de asistenți medicali, 14 infirmiere, doi îngrijitori de curățenie, un kinetoterapeut și doi registratori medicali. Fiecare, prin munca și priceperea lui, contribuie la mai binele celui suferind, imobilizat la patul de Terapie Intensivă încărcat de aparate ca un pom de Crăciun… Unii știți prea bine că aici, pe ATI, e mană cerească să poți bea singur o înghițitură de apă; dar atunci când nu poți, fii liniștit că ai cine să te ajute și să te îngrijească.

”Valorile Secției ATI sunt preocuparea constantă pentru binele și siguranţa pacientului, garantarea calității și eficienței actului medical, satisfacția pacientului, dar și a propriului personal medical, oameni competenți, profesioniști, care reușesc să redea speranța vieții pacienților noștri”, spun reprezentanții Spitalului Județean de Urgență, în descrierea secției ATI.

Secția ATI este cu specific unic în cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău, aici fiind atent îngrijiți și ținuți sub observație pacienți cu funcții alterate sau organe lezate, situație care le poate pune viața în pericol.

Are în componență 6 paturi de terapie intensivă (TI), 9 paturi de terapie intermediară/îngrijire postoperatorie (TIIP), 3 paturi de supraveghere postanestezică (SPA), posturi de lucru de anestezie – ce își desfășoară activitatea în Bloc Operator, precum și unitatea de transfuzie sanguină. Secția este dotată cu aparatură de ultimă generație și dispune de o echipă multi-disciplinară de specialiști experimentați, gata să intervină și să trateze cele mai diverse cazuri medicale.