S-a semnat certificatul de naștere al Ministerului Sportului

Guvernul României a adoptat, miercuri, Hotărârea prin care ia naștere Ministerul Sportului.

„Putem spune că Ministerul Sportului are de astăzi certificat de naștere. Iată că anul 2022 a adus recunoașterea guvernamentală a importanței acestui domeniu, care are, pentru prima dată, un minister dedicat. Avem multe de realizat, iar acum avem și cadrul optim și instrumentele necesare pentru a o face. Suntem în plin proces de reformare a sportului, prin Strategia Națională pentru Sport 2021-2032, document strategic care ne va da șansa unui nou început. Unul în care sportul școlar, sportul de masă și cel de performanță vor fi pilonii de însănătoșire a României. Avem cel mai mare buget aprobat în ultimii 30 de ani pentru sport, avem o serie de obiective prioritare, printre care finalizarea Strategiei Naționale pentru Sport, redefinirea cadrului legislativ în acest domeniu, precum și reforma finanțării sale, dar și digitalizarea, reformarea sistemului de specializare a antrenorilor, reorganizarea sistemului sportiv pentru sportul paralimpic sau dezvoltarea și modernizarea infrastructurii sportive. Am toată încrederea că 2022 va fi cu adevărat anul renașterii sportului românesc performant și de performanță și le mulțumesc colegilor de guvernare pentru suportul oferit prin adoptarea hotărârii de guvern de astăzi”, a declarat Eduard Novak, Ministrul Sportului.

În conformitate cu Hotărârea de Guvern adoptată, Ministerul Sportului se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, având rol de sinteză şi de coordonare a aplicării strategiei şi politicilor Guvernului în domeniul sportului.

Ca urmare a divizării parțiale a Ministerului Tineretului și Sportului, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse va prelua activitățile, precum și patrimoniul corespunzător din domeniul tineretului.

Ministerul Sportului va avea în subordine Direcțiile județene de sport, respectiv Direcţia pentru Sport a Municipiului București, 48 de cluburi sportive la nivelul întregii țări, 10 complexe sportive naționale, Centrul Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor, Muzeul Sportului, precum și Institutul Național de Cercetare pentru Sport.

Ministrul Sportului va fi ajutat în activitatea de conducere a ministerului de 2 secretari de stat, un subsecretar de stat, de un secretar general și 2 secretari generali adjuncți.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *