februarie 5, 2023

S-a publicat lista scurtă a posibililor directori de la Transurbis

Șase candidați pentru trei posturi de conducere. Un interviu va stabili câștigătorii.

Pe site-ul societății de transprt în comun din municipiu, Transurbis SA, aflată în subordinea Primăriei Zalău, a fost afișată lista scurtă a candidaților pentru posturile de directori.

Pentru funcția de director general, au fost admiși doi candidați: Oros Alin și Pădureanu Gregoriu Răzvan.

Pentru funcția de director financiar, sunt trei candidați admiși pe lista scurtă: Sojka Atila Ioan, Ionescu Elisabeta și Feher Anca.

Pentru funcția de director tehnic, a fost admis Gliguță Alexandru Daniel.

Candidații aflați pe lista scurtă vor depune scrisorile de intenție până în data de 24 septembrie 2021.

Selecția finală a candidaților se va face în baza unui interviu.

“În vederea organizării interviului, se au în vedere dosarul candidatului, scrisoarea de intenție, alte aspecte privind transportul în comun de persoane”, scrie în anexa procesului verbal cu numele candidaților aflați pe lista scurtă.

Interviul se va desfășura în termen de 10 zile de la publicarea listei scurte, adică cel târziu data de 30 septembrie.

Candidaților li s-a solicitat să aibă studii universitare absolvite cu diplomă de licență, experiență profesională relevantă și adecvată funcției pentru care candidează de minim 4 ani și vechime în muncă de cel puțin 8 ani, experiență relevantă în consultanță, management sau în activitatea de conducere a unor întreprinderi publice ori societăți din sectorul privat, experienhță relevantă de conducere sau administrare în domeniul public su privat, să nu dețină mai mult de 3 mandate de administrator în consilii de administrație ale întreprinderilor publice. Constituie avantaj absolvirea altor cursuri de specialitate, cu diplomă recunoscută la nivel național, precum și studiile în domeniul Management și Administrarea Afacerilor.

Directorul general trebuie să aibă studii superioare tehnice în specialitatea autovehiculelor rutiere, studii masterale postuniversitare de specialitate -Ingineria circulației rutiere, Administrarea afacerilor.

Pentru postul de director tehnic, s-au solicitat studii superioare tehnice în specialitatea autovehicule rutiere, studii masterale postuniversitare în specialitate, iar pentru funcția de director financiar, studii superioare economice.

Printre criteriile de selecție anunțate s-au mai numărat „cunoștințe de afaceri specifice obiectului de activitate al societății comerciale pentru care candidatul și-a depus dosarul de candidatură, cunoștințe solide privind bunele practici de guvernanță corporativă, integritatea candidatului, independența candidatului, alinierea declarației de intenție la scrisoarea de așteptări, competențe de management, etică și integritate, gândire strategică, planificare și organizare, capacitatea și abilitățile manageriale evaluate pe baza următoarelor criterii: abilități de comunicare-25 la sută, capacitate de analiză și sinteză-25 la sută, capacitate de a lua decizii și de a evalua impactul acestora -25 la sută, orientare către rezultate-25 la sută”.

1 thought on “S-a publicat lista scurtă a posibililor directori de la Transurbis

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut