S-a majorat stimulentul pentru părinții care se întorc mai repede la muncă din concediul de creștere a copilului

0
314

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri proiectul de act normativ privind majorarea stimulentului pentru părinții care sunt în concediu de creștere a copilului și aleg să se întoarcă la serviciu mai devreme de șase luni. Valoarea acestuia va fi de 1.500 de lei, față de 650 de lei, cât este în prezent.
Stimulentul de reinserție va fi tot 1.500 de lei și dacă părinții se întorc la muncă înaintea împlinirii vârstei de un an a copilului cu dizabilități.

Părinții care se întorc la lucru după împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani vor primi un stimulent de 650 lei. Aceeași sumă o vor încasa și persoanele care se întorc la muncă după vârsta de un an a copilului cu dizabilități până la împlinirea vârstei de 3 ani.

De asemenea, va exista un stimulent de 650 de lei și pentru părinții care întorc la muncă, în cazul în care au copii cu dizabilități cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani.

Potrivit actului normativ aprobat în ședința de miercuri a Executivului, perioada în care părinții au fost în șomaj tehnic se va lua în considerare la calculul perioadei pentru stabilirea indemnizației pentru creșterea copilului.

Dacă părintele s-a întors la serviciu mai devreme de împlinirea vârstei de 6 luni a copilului, dar își pierde locul de muncă din motive care nu-i pot fi imputate, va beneficia de stimulentul de inserție dacă își găsește alt loc de muncă până împlinește copilul 2 ani.

„Aceasta este o primă măsură dintr-un set de măsuri active pe care guvernul le are în vedere, pentru a crește gradul de ocupare, pentru a stimula viața activă, pentru a încuraja munca și pentru a încerca să direcționăm oamenii din România care, în momentul de față, se află în situații de relație directă cu statul, de dependență de stat – cum ar fi plata șomajului, plata ajutorului social – să se întoarcă spre muncă și, în felul acesta, să treacă și la un nivel superior de venituri și, în același timp, veniturile statului să aibă de câștigat. (…)În momentul de faţă, există aproximativ 158.000 de persoane beneficiare de indemnizația pentru creșterea copilului. Noi estimăm că de acest stimulent vor beneficia aproximativ 20.000 de persoane. Şi, în aceste condiții, impactul pentru bugetul statului ar fi unul pozitiv, cu aproximativ 100 de milioane de lei pe an. În acelaşi timp, am ales acest plafon de 1.500 de lei tocmai pentru că el este suficient pentru a apela la servicii de supraveghere a copilului, dacă aleg să se întoarcă la muncă. Și, în același timp, Ministerul Muncii pregătește un alt proiect de lege prin care dorim să legalizăm activitățile casnice, să le facilităm, astfel încât să existe o relație contractuală mult mai simplă între două persoane fizice care aleg să desfășoare împreună activități casnice, inclusiv de menaj sau supraveghere a copilului”, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan, la finalul ședinței de Guvern. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Nota
Sunt interzise injuriile, incitările la ură sau violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația Graiul Sălajului nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea de a solicita ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, trimise pe adresa de e-mail a redacției, graiulsj@unisys.ro.