Greva angajaților din casele județene de asigurări de sănătate s-a încheiat. Anunțul a fost făcut marți, la prânz, de președintele CNAS, Andrei Baciu. Angajații au obținut majorările salariale solicitate. Președintele CNAS a dat asigurări că se reiau plățile pentru spitale, servicii medicale și medicamente.

„Ca urmare a discuțiilor avute acum cu liderii sindicali, am fost asigurat că angajații caselor de asigurări de sănătate vor începe de astăzi efectuarea plăților pentru spitale, servicii medicale și medicamente. Practic, astăzi se deblochează criza din sănătate, ca urmare a eforturilor depuse de colegii mei liberali, care au reușit să impună adoptarea proiectului de lege care răspunde solicitărilor angajaților CNAS.

Le mulțumesc pentru susținere colegilor liberali și în mod special președintelui PNL, Nicolae Ionel Ciucă, care au înțeles cât de important este să deblocăm criza din sănătate. Fac mențiunea că adoptarea proiectului nu pune presiune pe bugetul de stat și că modificările implică strict fondurile proprii ale CNAS.

În același timp, am reparat o inechitate, pentru că profesioniști din domeniul asigurărilor sociale de sănătate câștigau mult mai puțin decât angajați din alte instituții cu funcții similare. Un sistem nu poate fi cu adevărat performant și eficient fără oameni profesioniști și motivați.

Este un proces început de câteva luni de zile care se finalizează într-o perioadă plină de provocări, însă orice amânare a soluționării ar fi echivalat cu un blocaj”, a spus președintele CNAS.

Angajații Casei Județene de Asigurări de Sănătate Sălaj au cerut, asemenea colegilor din toată țara, majorarea salariilor, susținând că veniturile lor nu au mai crescut din 2018. Protestele au început în data de 2 noiembrie. În relația cu publicul au fost asigurate doar urgențele.

“Nu am cerut rectificări bugetare! Resursele financiare necesare salariilor noastre sunt insignifiante și se regăsesc deja în bugetul CNAS datorită economiilor făcute la fondul de salarii pe parcursul acestui an. Atragem încă o dată atenția că, în ultimii 4 ani, prin plecări voluntare, această instituție a pierdut peste 25% din totalul salariaților din motive de politică salarială. Avem nevoie de o soluție juridică pentru a putea plăti salarii corecte lucrătorilor din CNAS, CASMB, CAS județene și OPSNAJ! În fața publicului ne cerem scuze pentru această situație dificilă și pentru neplăcerile care vor urma! Am depus eforturi considerabile și simțim că acestea nu au fost înțelese în întregime, iar buna noastră credință a fost interpretată greșit de către politicieni”, spuneau sindicaliștii, în perioada protestelor.