S-a dublat bugetul alocat pentru ajutorul de stat în zootehnie

0
222

Ajutorul de stat pentru crescătorii de animale va fi prelungit până la sfârșitul anului. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) modifică un proiect important pentru fermieri, aprobat inițial până în 30 iunie 2021, și îl prelungește pentru întreg parcursul anului, până la 31 decembrie 2021. Suma totală alocată pentru cele două semestre ale anului 2021 este de maximum 40 milioane de lei.

Ministerul Agriculturii au lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre pentru stabilirea datei până la care se aplică prevederile Hotărârii Guvernului nr.1179/2014, privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, precum și pentru completarea art.19 din Hotărârea Guvernului nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor.

„Aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor se prelungește până la data de 31 decembrie 2021. Luând în considerare că durata de aplicare a schemei de ajuror de stat pentru acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii și menținerii registrului genealogic, precum și a costurilor aferente pentru determinarea calitățiii genetice sau a randamentului genetic al șeptelului se prelungește până la data de 31 decembrie 2021, pentru care valoarea maximă este de 759.250 mii lei, este necesar ca anual să se aprobe valoarea maximă alocată cu încadrarea în plafonul menționat anterior. Astfel, prin prezentul proiect se stabilește valoarea totală maximă a ajutorului de stat, pentru anul 2021, de 40.000 mii lei, care se încadrează în plafonul aprobat pentru perioada 2015-2022”, se arată în documentul lansat în dezbatere publică.

Suma nou alocată în draftul de act normativ s-a dublat față de forma inițială, iar pentru că asociațiile de crescători au reclamat că nu li s-au achitat încă sumele restante pe anul trecut, MADR a primit și un ultimatum pentru a aproba bugetul pentru ameliorare și deblocarea plăților.

Prin urmare, cei care au depus mai multe cereri primesc mai mulți bani. Repartizarea ajutoarelor de stat pe specii de animale se realizează proporțional cu sumele solicitate prin cererile inițiale anuale, respectiv 17.610.000 lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine și ecvine, și 22.390.000 lei pentru speciile ovine și caprine, și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru anul 2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.