S-a actualizat lista țărilor în care poți călători dacă ești vaccinat anti-covid

0
320

Din ce în ce mai multe state aderă la planul standard de încurajare a mobilității cetățenilor, mai ales în scop turistic, fără restricții, teste covid și carantină, pentru cei care s-au vaccinat, dar și pentru cei care nu au vaccinul făcut, dar au trecut prin boală în ultimele 6 luni și s-au vindecat.

În acest moment, românii vaccinați pot călători fără test și fără să intre în carantină în 12 țări din Uniunea Europeană: Bulgaria, Grecia, Cipru, Croația, Germania, Slovenia, Polonia, Estonia, Lituania, Danemarca și Islanda. Vă reamintim faptul că, înainte de a călători în Germania, este imperios necesar să vă înregistrați călătoria pe platforma online.

Italia va permite intrarea turiștilor în baza unui permis de călătorie (green pass), fără a fi obligați la carantină, dacă prezintă dovada vaccinării, dovada că au trecut prin boală și s-au vindecat ori în baza unui test PCR negativ. Premierul italian a anunțat că Italia se deschide pentru turiști începând cu 15 mai 2021, dar, pe de altă parte, încă nu se știe nimic concret despre detaliile obținerii green pass-ului.

De asemenea, mai sunt câteva state unde putem merge, inclusiv în scop turistic, dar condiționați de prezentarea unui test covid negativ, nu mai vechi de 48/72 de ore, în funcție de fiecare țară în parte. Acestea sunt: Malta, Spania, Elveția, Suedia și Portugalia-ultima intrată pe listă, începând de luni, 17 mai 2021. Austria și-a anunțat intenția de a-și deschide granițele începând cu data de 19 mai, iar Franța primește turiști din 9 iunie. Conform informațiilor comunicate de Guvernul francez, turiștii vor putea intra în Franța, fără carantină, dacă prezintă o adeverință de vaccinare sau un test PCR negativ.

Vaccinul anti-Covid a fost și rămâne facultativ, însă, cu toate că nu se invocă obligativitatea lui, asistăm la un val de beneficii pentru cei imunizați, catalogat de unii ca discriminare. Specialiștii cred că separarea oamenilor în categorii (vaccinați, nevaccinați) poate reprezenta o problemă de încălcare a drepturilor fundamentale. În România, restaurantele, hotelurile și evenimentele private deschise pot să ajungă la capacitatea de 100% doar cu persoane vaccinate, iar de curând ministrul Educației anunța faptul că studenții nevaccinați ar putea merge la cursuri în combinezon.

Însă marea majoritate a statelor membre UE nu consideră discriminare oferirea unor avantaje de călătorie persoanelor imunizate, atâta vreme cât absolut toți cetățenii europeni au acces liber la vaccin. Autoritățile sunt de părere că ar fi mai degrabă o măsură de protejare a sănătății colective aceea de a mai impune restricții precum testarea sau plasarea în carantină a celor nevaccinați, câtă vreme, procedând astfel, se încurajează imunizarea.

România, la fel ca și celelalte state europene, clasifică țările cu risc epidemiologic pe lista roșie, galbenă sau verde. Astfel că turiștii care vin în România dintr-o țară aflată pe lista roșie trebuie să aibă un test covid negativ și vor intra în carantină pentru o perioadă de 10 zile. Cei sosiți din țări aflate pe lista galbenă, trebuie să prezinte la frontieră un test covid negativ, însă vor fi scutiți de carantinare. Persoanele care vin dintr-o țară de pe lista verde sau dintr-un stat care nu se află pe niciuna dintre cele 3 liste nu vor avea nicio restricție la sosirea în România.

Precizăm faptul că, deocamdată, țara noastră respectă recomandarea Comisiei Europene și nu primește, pentru motive neesențiale, cetățeni din state aflate în afara Uniunii Europene, precum Marea Britanie, Statele Unite ale Americii sau Israel.

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.