Romania ocupa prima pozitie in Uniunea Europeana (UE) in functie de cresterea productiei din sectorul constructiilor din luna iunie, de 9,3%, comparativ cu mai, la nivelul blocului comunitar indicatorul scazand cu 3,3%, potrivit datelor Eurostat.
Din cele 11 state prezente in studiul lunar al Eurostat, in afara Romaniei doar Bulgaria (1,5%), Polonia (1,2%) si Cehia (1%) au consemnat cresteri ale activitatii in sectorul constructiilor in iunie, fata de mai, restul tarilor inregistrand scaderi. Cele mai accentuate ritmuri de scadere ale indicatorului le-au avut Suedia (3,8%), Portugalia (3,3%) si Slovacia (2%). In UE, in sectorul ingineriei civile, productia a avansat cu 0,8%, iar pe segmentul constructiilor de cladiri activitatea s-a redus cu un ritm lunar de 4,8%.
Romania se plaseaza pe locul cinci in Uniune dupa ritmul de scadere a productiei din sectorul constructiilor din iunie, comparativ cu aceeasi perioada anului trecut, cu un declin de 6,2%, mai putin accentuat decat nivelul mediu al UE, de 14,1%. Suedia a consemnat cea mai mare scadere a indicatorului, de 16,6%, urmata de Slovenia (-15,8%) si Spania (-12,6%). Productia din constructii a crescut, in ritm anual, doar in Germania (1,2%) si Polonia (0,6%).