Rodica Pop Seling, la un singur pas de șefia Casei Municipale de Cultură

8
5060

Solista de muzică clasică și populară Rodica Pop Seling a obținut notă de trecere la proiectul de management pentru postul de manager al Casei Municipale de Cultură, ea fiind, de altfel, singura rămasă în competiție, după ce alți trei candidați au fost respinși în etapa de selecție a dosarelor.

Procesul de selecție pentru acest post a început încă din luna decembrie, când patru candidați și-au depus dosarele cu intenția de a ajunge la conducerea instituției de cultură din subordinea Consiliului Local.

Rezultatele selecției de dosare, anunțate în 30 decembrie, au consemnat faptul că trei dintre candidați au fost respinși, pe motive legate de specialitatea studiilor și lipsa dovezii privind vechimea.  

În perioada 31 decembrie 2020 – 11 ianuarie 2021 a avut loc analiza proiectului de management depus de singurul candidat rămas în cursă.

Potrivit datelor făcute publice marți, de primăria Zalău, Rodica Pop Seling a obținut nota 7,16 la proiectul de management, pe care îl va susține în fața unei comisii din cadrul primăriei, în data de 14 ianuarie.

Ea va fi confirmată în funcție dacă media finală va fi mai mare de 7.00.

În vârstă de 45 de ani, Rodica Pop Seling este originară din Bobota și este actualmente profesor la Liceul de Artă Ioan Sima din Zalău și solistă la Ansamblul Porolissum. Ea a urmat cursurile Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, iar apoi a absolvit un masterat în domeniu. Ulterior a obținut și un masterat în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice, secţia Managementul Instituţiilor de Cultură.   

Rodica Pop Seling a fost președinta organizației de femei a PNL, iar în perioada 2012 – 2016 consilier local la Zalău.  

Ca interpretă de muzică populară, în 2015 a cucerit trofeul ”Crizantema de aur”.

8 COMENTARII

  1. M-a surprins in mod placut titlul acestui articol, lasand la o parte apartenenta politica, este o doamna de exceptie care da dovada de profesionalism in ceea ce face.

  2. M-a surprins in mod placut titlul acestui articol, lasand la o parte apartenenta politica, este o doamna de exceptie care da dovada de profesionalism in ceea ce face.

    • Gh Ionut (2 in 1), esti penibil…te ascunzi in spatele tastaturii si postezi comentarii diferite de la acelasi utilizator… Ca si reusita, interesanta acceptarea d-nei Seling(PNL), sub „patronajul” PSD!
      Succes d-nei Rodica Pop Seling in viitoarea functie! 🙂 Speram sa se faca mai mult in acest domeniu decat a reusit fosta conducere!

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.