Din fabuloasa suma de peste 600.000 de euro alocata de controversatul ministru al Tineretului si Sportului, Monica Ridzi, pentru manifestari dedicate zilei de 2 Mai (Ziua Tineretului), Salajului i-au revenit mai putin de 1.500 de euro. Potrivit datelor primite de la Directia judeteana pentru Tineret, Salajul a primit 5.000 de lei (50 de milioane de lei vechi), bani folositi la organizarea a trei crosuri pentru tineret (unul in Zalau, unul in Simleu si altul in Jibou), a unei minicupe de fotbal si pentru inchirierea unei sali de fitness, puse la dispozitie gratuit tinerilor de ziua lor. Pe langa cei 5.000 de lei, directia a mai primit de la „darnicul” ministru Ridzi 300 de tricouri, 300 de sepci, 2.000 de baloane, 200 de pixuri si doua banere.