Reverența

”Să dăruiască, deci, părinții copiilor lor nu bogății, ci un duh de reverență.” (Platon, Legile)

Ziua bună, dragi cititori!

Într-o zi, Platon, încercând să se apropie de conceptul suprem care trebuie să guverneze atitudinea omului față de univers, a inițiat o discuție despre natura evlaviei și a lipsei de evlavie. Și-a ales ca interlocutor un tânăr înclinat spre paricid. Euthyphro, un personaj plin de aroganță și convins de vasta sa cunoaștere, încredințat că înțelege ”ce anume iubesc zeii”, a venit la Atena să-l acuze pe tatăl său de crimă.

Contrariat de originalitatea acestui fapt, Socrate îl interoghează pe tânăr și ajunge la concluzia că evlavia și reverența, care înseamnă cooperare cu zeii în cadrul ordinii pe care ei au alcătuit-o, e o parte esențială a noțiunii de dreptate și adevăr. Consecința a fost că Euthyphro, cu cunoașterea lui parțială și imatură, nu are nici un drept să calce în picioare o legătură care vine de foarte departe în existență.

Dragilor, generația nouă, plină de impertinență, lansează un nou tempo în care tot ceea ce este adevăr obiectiv și ordine naturală sunt abolite. În contextul contemporan, scria marele critic social Richard Weaver, tânărul Euthyphro reprezintă știința și tehnologia, iar tatăl este simbolul ordinii naturale. Richard Weaver susține că omul modern e un paricid, care a pus mâna pe armă și a ucis efectiv ceea ce oamenii dinaintea lui au privit cu venerație filiala. Omul nu și-a conștientizat crima, ci, mai mult, a considerat-o virtute și progres. Păcatul cel mai mare al omului modern este această nelegiuire care provine din lipsa de evlavie față de Dumnezeu.

Avem nevoie să ne recuperăm străvechea virtute a reverenței și a evlaviei pentru că sunt singurele care pot construi un bun început. Reverența, ne spune poetul John Milton, ne permite să întâlnim epifanii zilnice, ”acele momente transcendente de uimire care schimbă pentru totdeauna modul în care experimentăm viața și lumea”, iar fizicianul Robert Millikam ne destăinuie că „plenitudinea cunoașterii înseamnă întotdeauna o oarecare înțelegere a profunzimii ignoranței noastre, iar acest lucru conduce întotdeauna la smerenie și reverență.”

Vă invit să reflectăm și să ne cultivăm această atitudine!

(Richard M. Weaver, Ideile au consecințe)