Reducerea acordată studenţilor la călătoria cu trenul a fost extinsă la 90%, iar vârsta până la care se acordă această facilitate a fost majorată la 30 de ani, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Autorităţii pentru Reformă Feroviară.
Instituția anunță că în Monitorul Oficial al României din data de 5 iulie a fost publicată Legea învățământului superior nr. 199, care asigură cadrul legal de exercitare a acestui serviciu public și reglementează structura, organizarea și funcționarea învățământului superior din România, statutul personalului din învățământul superior, precum și cadrul legal de asigurare a calității.
Prin adoptarea acestei legi sunt confirmate beneficiile acordate studenților înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ superior acreditate, pentru transportul feroviar, prin legislația anterioară, dar apar și o serie de noi drepturi.
„În acest fel, actul normativ prevede câteva noutăți absolute, cum ar fi: creșterea nivelului tarifului redus de la 50% la 90% pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, cu metroul, precum și pentru transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a și naval, pe tot parcursul anului calendaristic; mărirea vârstei studenților beneficiari de tarif redus cu 90%, de la 26 de ani la 30 de ani; instituirea dreptului de a călători cu tarif redus cu 50% pe teritoriul României pentru transportul feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic, până la împlinirea vârstei de 30 de ani, a studenților cetățeni români înmatriculați la instituții de învățământ în străinătate la forma de învățământ cu frecvență, în baza unui carnet/card studențesc valabil pentru acel an universitar; includerea în cadrul categoriei studenților care se bucură de gratuitate, respectiv cei care au numai unul din părinți decedați, precum și studenții proveniți din centre de plasament sau care au fost în plasament la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal, potrivit prevederilor art. 64 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea cheltuielilor pentru transportul cu metroul și feroviar, la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, se asigură din bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, iar normele metodologice privind transportul cu metroul și trenul vor fi adoptate prin hotărâre a Guvernului”, a precizat ARF.
Autoritatea pentru Reformă Feroviară, din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, este instituția responsabilă cu asigurarea alocării, în limita fondurilor bugetare aprobate din bugetul de stat, a sumelor necesare pentru acordarea facilităţilor prevăzute pentru anumite categorii sociale destinate transportului public feroviar de călători, potrivit legislaţiei în vigoare (inclusiv pentru facilitățile acordate studenților și elevilor).
Înainte de adoptarea acestei legi, ARF a plătit către operatorii de transport feroviar de călători 74,5 milioane lei pentru 3,6 milioane călătorii efectuate în 2021, 56 milioane lei pentru 3 milioane de călătorii efectuate în 2022 și 31,5 milioane lei pentru 1,5 milioane de călătorii efectuate în prima jumătate a anului 2023.