septembrie 23, 2023

Razie a polițiștilor de la Serviciul Economic

0

Sâmbătă, 27 mai, pe raza localităților sălăjene Zalău, Șimleu Silvaniei și Crasna, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu cei ai Biroului pentru Protecția Animalelor au desfășurat o acțiune pentru prevenirea şi descurajarea faptelor de natură penală şi contravenţională, pentru combaterea comerțului ilicit cu animale și fiscalizarea veniturilor.

În cadrul activităților au fost verificate 15 societăți comerciale, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 39.720 de lei, dintre care trei la H.G. nr. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, deţinerea sau transportul de animale neidentificate şi neînregistrate, fără documente sanitare veterinare, și alte nouă pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 28/1999 privind protecţia socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective.

Cu ocazia verificării efectuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și cei ai Biroului pentru Protecția Animalelor la o societate comercială din Zalău, s-a constatat faptul că administratorul acesteia deținea spre comercializare păsări domestice fără documente sanitar veterinare, fiind aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 720 de lei conform HG. nr. 984/2005, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.

Polițiștii sălăjeni vor desfășura astfel de activități și în perioada următoare, atât în municipiul Zalău, cât și pe raza întregului județ.

sursa foto: ziarulzigzag.ro

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut