octombrie 1, 2022

PSD si UDMR propun abrogarea Legii privind faptele de coruptie

40 la suta din activitatea DNA se bazeaza pe Legea 78/2000 privind pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie

rn

Legea 78/2000 privind faptele de coruptie si pe care DNA isi bazeaza 40 la suta din activitate ar putea fi abrogata, daca intentia exprimata marti de deputatii Marton Arpad (UDMR) si Eugen Nicolicea (PSD) în cadrul comisiei juridice va fi pusa în aplicare. 

rn

Discutia a avut loc în contextul dezbaterilor pe marginea proiectul de lege initiat de deputatul PSD Catalin Radulescu, ce prevede ca anumite fapte de coruptie se pedepsesc doar daca sunt savârsite în scopul obtinerii "pentru sine", nu si pentru altul, cum prevede acum legea, si doar daca bunurile si foloasele sunt exclusiv "materiale"
Initiatorul modificarilor legii este Catalin Radulescu, supranumit si ”deputatul mitraliera”, condamnat în decembrie 2016 la un an si jumatate de închisoare cu suspendare pentru dare de mita si efectuarea de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia. Adica exact pe baza articolului 12 din legea 78/2000 a carui modificare a propus-o si a reusit sa o treaca prin Senat si prin comisia juridica a Camerei Deputatilor.
"Haideti sa o abrogam si am rezolvat problema", a spus în sedinta de marti deputatul Marton Arpad (UDMR), iar presedintele comisiei juridice, Eugen Nicolicea (PSD), i-a raspuns ca este de acord cu acest lucru, urmând ca o parte dintre infractiuni sa fie preluate în Codul penal.

rn

PNL Salaj spune ca PSD
a facut din apararea infractorilor
un brand de tara

rn

PNL Salaj a reactionat ieri la intentiile enuntate in Comisia juridica a Camerei Deputatilor, denuntand "republica lui Dragnea", in care " totul este posibil".
"PSD – ALDE continua asaltul asupra justitiei si se pregateste sa modifice continutul uneia dintre infractiunile prevazute în Legea 78/2000, în sensul în care desfasurarea de operatiuni financiare incompatibile cu functia detinuta, daca se realizeaza în profitul altuia, nu mai constituie infractiune decât daca operatiunile financiare sunt desfasurate pentru sine.Asadar, intentioneaza sa dezincrimineze aceasta infractiune.Au declarat ca urmeaza sa faca acelasi lucru si în Codul penal.
În plus, intentioneaza abrogarea Legii 78/2000 care reglementeaza mare parte din activitatea DNA. 40% din activitatea DNA, cu privire la faptele conexe sau asimilate celor de coruptie, este legiferata în aceasta lege.
Tot Legea 78 mai cuprinde toate fraudele pe fondurile europene, fraudele facute de sefii de partide pentru influentarea activitatii unei institutii.
Astfel, asa dupa cum am putut observa în ultimele zile, PSD a facut din apararea infractorilor un brand de tara. Votul din Parlament, al majoritatii PSD+ALDE+UDMR, este un atac faraa precedent împotriva populatiei.
Asa dupa cum au atras atentia reprezentantii PNL, în republica lui Dragnea totul este posibil, iar votul asupra noului Cod de Procedura Penala nu face dreptate victimelor, ci infractorilor si aici nu vorbim doar de fapte de coruptie, ci si de fapte savârsite cu violenta.
Partidul National Liberal îsi asuma responsabilitate ca, odata ce va fi posbila configurarea unei noi majoritati parlamentare, va readuce Legile justitiei si Codurile penale în cadrul firesc de functionare a unui sistem judiciar care sa garanteze independenta Justitiei si sa apere drepturile si libertatile cetatenilor", spune PNL Salaj prin Biroul de presa.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.