octombrie 5, 2022

PSD dă vina pe USR pentru situația de la Blue Air

După ce zeci de mii de români au rămas abandonați în aeroporturi sau cu bilete de avion cumpărate și neonorate de compania Blue Air, actualul și fostul ministru al Transporturilor se acuză reciproc de situația existentă.

Social democrații, cu Sorin Grindeanu la Transporturi, îl acuză pe usr-istul Cătălin Drulă că a știut de problemele de la compania aeriană, dar nu a luat măsurile care se impuneau.

“Blue Air îl avertizase pe fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, că fără o <infuzie rapidă de minimum 54 de milioane de euro conducerea și acționariatul Blue Air nu mai pot asigura continuitatea activității> companiei. I-au cerut o audiență, dar Drulă nu a mișcat niciun deget să ajute Blue Air să evite colapsul. Cătălin Drulă (USR) vrea să ascundă că nu a făcut ceea ce acuză la alții (…) deși a fost înștiințat direct, prin mai multe adrese oficiale, chiar de Blue Air, că firma nu mai are bani, că e în criză și că nu își va putea onora obligațiile către stat”, acuză social democrații.

Mai mult, pe site-ul psd.ro, sunt prezentate o serie de documente oficiale care, spun social democrații, le justifică acuzațiile aduse fostului ministru. În scrisoarea trimisă Ministerului Transporturilor în august 2021, compania aeriană low-cost anunța că nici conducerea și nici acționariatul companiei „nu mai pot asigura continuitatea activității Blue Air fără o infuzie rapidă de fonduri de minimum 54 de milioane de euro”. În plus, solicita o întâlnire de urgență cu ministrul de atunci, Cătălin Drulă.

sursa foto: psd.ro
sursa foto: psd.ro

Reacția PSD vine după ce liderul USR, Cătălin Drulă, a afirmat că Sorin Grindeanu și minisrul Finanțelor, Adrian Câciu, au fost “complici la țeapa luată de mii de români cu biletele Blue Air”.

Acesta a făcut trimitere la un împrumut contractat de compania aeriană, în valoare de 300 milioane de lei, de la Eximbank.

“Ceea ce știe mai puțină lume este că din ianuarie 2022, Ministerul Finanțelor plătește ratele la împrumut în locul Blue Air care nu le-a mai plătit. Până azi, Câciu a plătit circa 50 de milioane de lei din bani publici în locul Blue Air. Pentru o astfel de situație erau garanțiile (ipotecile) faimoase puse de Burduja (n.red. Sebastian Burduja, actual ministru al Cercetării, fost secretar de stat la Finanțe) pentru împrumut. Dar surpriză: de 8 luni, Câciu nu a executat niciuna dintre ipoteci ca să-și recupereze banii. Și nici ipoteca pe acțiunile Blue Air. Statul trebuia să fie din ianuarie 2022 proprietar pe companie, dacă ipoteca era executată. Așa se putea evita țepuirea românilor. Câciu nu s-a atins de garanții, prejudiciind statul. Grindeanu s-a pus la adăpost pe el cu amendament în Parlament. De români nu i-a păsat. Acum, e rândul procurorilor să investigheze ce s-a întâmplat”, a afirmat Cătălin Drulă.

La rândul său, liberalul Sebastian Burduja, citat de news.ro, spune că atunci când era secretar de stat la Ministerul Finanţelor în 2020, Guvernul Ludovic Orban a dat un ajutor companiei Blue Air, iar statul și-a luat măsuri de siguranță, însă acestea „nu au fost urmate de către cei care au venit la Ministerul Transporturilor şi la Finanţe”.
 Sebastian Burduja, despre scandalul Blue Air: „Cei care au venit la Ministerul Transporturilor, la Finanţe trebuie să dea explicaţii”

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.