septembrie 30, 2022

PSD cere plata curentului la zi, nu raportat la consumul de anul trecut

Social democrații cer modificarea actului normativ care stabilește că plafonarea prețului la curent se face raportat la consumul de anul trecut.

PSD a anunțat că depune un amendament în Parlament pentru modificarea OUG 119/2022, astfel încât persoanele care își reduc consumul curent de energie electrică să poată beneficia de prețuri plafonate. Amendamentul PSD prevede ca pragurile maxime de consum pentru care se acordă compensări, respectiv de 100 și 300 kWh/lună, să se raporteze la consumul curent și nu la media lunară din anul 2021, cum este stipulat în forma actuală a OUG 119/2022.

PSD consideră că o astfel de modificare a legii va stimula cetățenii să facă economie la energie electrică, ceea ce va sprijini efortul României de a-și reduce consumul național cu 10%, conform obiectivelor stabilite de Comisia Europeană.

Actuala formă a OUG stabilește că, pentru consumul realizat în perioada 1 septembrie 2022-31 august 2023, prețul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică este de maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 0-100 KWh inclusiv, maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 a fost între 100,01-300 kWh, pentru un consum lunar care este de maximum 255 kWh. Consumul de energie electrică ce depășește 255 KWh/lună se facturează conform prevederilor contractuale, fără a fi plafonat. În cazul întreprinderilor mici și mijlocii, Prețul este maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021.

Prețul final facturat de către furnizorii de gaze naturale este:  maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici; maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum și în cazul producătorilor de energie termică.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.